Nicolae Robu a anunțat, luni, că mai lansează o nouă „televiziune” pe rețeaua de socializare, după cea pentru Primăria Timișoara. Se numește „tv-pnl.tm” și le promite alegătorilor emisiuni și întâlniri cu membri ai PNL.
„Vom avea o televiziune Facebook a PNL filiala Timiș, televiziune unde cetățenii vor putea să urmărească dezbateri, discuții, vor fi dialoguri cu ei și tot ceea ce se poate face într-o televiziune. Suntem încurajați de experiența foarte pozitivă de la primărie, unde am reușit să avem și o audiență de 20.000 de utilizatori”, a declarat Robu.
Întrebat dacă o să fie moderator, primarul a răspuns că va fi mai degrabă invitat la „emisiuni”.
„Acum chiar moderator nu o să fiu… invitat o să fiu. Avem lume care poate să joace rolul de gazdă, pentru că noi ne bazăm pe ceea ce oferă telespectatorilor, cu ghilimelele de rigoare, invitații, participanții la emisiuni. Televiziune are legătură cu campania electorală. După 11 decembrie nu știu ce consecințe vor fi, având în vedere prevederile legii. Dacă vom fi mulțumiți de ceea ce putem face până atunci, evident că vom continua. Pe perioada campaniei trebuie să se lucreze cu contract cu firmă de specialitate, până în campanie lucrăm mai amatoricesc”, a completat președintele PNL Timiș.
Robu nu a știut să spună cât de des vor fi „emisiuni”, dar le promite alegătorilor că, cel mai probabil, vor fi câte două pe săptămână. Acest aspect va fi stabilit în funcție de succesul pe care îl va avea noua „televiziune” lansată de Nicolae Robu.
Alegerile parlamentare vor avea loc în 11 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!