Edilul-șef spune că doar faptul că a anunțat viitoare interdicții i-a speriat pe cei care se plimbau cu astfel de „mijloace de locomoție”. A postat pe Facebook părerea lui despre măsura pe care vrea s-o ia, explicând foarte clar că „100, maxim, de indivizi” l-au împins să gândească așa.
„De ce trebuie interzisă circulația cu orice mijloace de locomoție în zonele de promenadă ale orașului! Trecând aproape zilnic prin Piața Victoriei și prin centrul istoric, am văzut personal și am fost sesizat de o mulțime de cetățeni, cât de deranjanți sunt cei ce folosesc diverse mijloace de locomoție «la modă» acum, pentru cetățenii ce ies în aceste zone să se plimbe. Uneori, văd și-mi sunt semnalați utilizatori de astfel de mijloace de-a dreptul sfidători, iresponsabili, prin viteza cu care circulă și slalomurile pe care le fac printre cei ieșiți la plimbare, inclusiv în zonele aglomerate. Vrea cineva să se ajungă la tragedii – da, există riscul și de așa ceva, deseori s-a fost la iminența lor! –, dar hai să întreb altfel: este normal ca mii și mii de oameni cumsecade să aibă parte de atâta disconfort, pentru ca un număr de zeci, poate o sută, maxim, de indivizi «mânați în luptă» doar de dorința de a epata, să-și poată face damblalele?! Pentru că la asta se reduce problema, de fapt! Utilizatorii civilizați de astfel de mijloace nu folosesc aceste zone, au bunul simț să nu-i expună, să nu-i deranjeze, măcar, pe alții și nu ei sunt vizați de proiectul de interdicție; ei se interzic singuri!”, a scris Robu pe rețeaua de socializare.
Practic, edilul-șef recunoaște că polițiștii locali nu sunt în stare să-i țină în frâu pe cei „100, maxim, de indivizi” și că doar „uneori” îi sunt semnalate cazuri în care acești indivizi devin iresponsabili. Măsura cea mai simplă: interdicția!
Deși a anunțat că organizează dezbatere publică pentru a afla părerea timișorenilor, Nicolae Robu spune negru pe alb că nu dă înapoi și că merge înainte cu propunerea. Decizia finală o vor lua oricum consilierii locali.
Robu: Nu dau înapoi!
„Eu nu dau înapoi, să fie clar! Am retras proiectul de HCL de pe ordinea de zi (n.r. trebuia să intre marți în atenția consilierilor locali) nu pentru că aș avea vreo îndoială că ce vrem să facem e bine și e necesar, ci pentru că dacă se dorește o dezbatere publică pe temă, eu am obligația legală să o organizez. Iar pentru mine, legea este sfântă”, a mai explicat Robu.
Primarul Timișoarei consideră în continuare că cei care nu sunt de acord cu noile măsuri de interdicție sunt „frustrați, cârcotași, oponenți politic”.
Mai mult decât atât, spune că s-a plimbat în seara de duminică prin centrul istoric și că nu a văzut niciun timișorean cu role, skateboarduri, trotinete sau alte mijloace de deplasare și că doar anunțul interzicerii i-a speriat pe utilizatori.
„Astă-seară am făcut din nou o plimbare prin Piața Victoriei și centrul istoric și… surpriză: zero role, skateboarduri, hoverboarduri, segway-uri, trotinete, triciclete, monociclete, etc. A fost suficient să se vorbească despre interdicție și s-a putut fără ele, fără ca cineva să fi văzut șuvoaie de lacrimi pe străzile orașului! În schimb, mii și mii de timișoreni s-au plimbat liniștiți, bucurându-se plenar de zonele nepereche dedicate pentru așa ceva ale dragului lor oraș! Mii și mii, până către ora 23! Eu pe acești timișoreni îi reprezint, pe cei mulți și tăcuți în bunul lor simț! Iar dacă pentru binele acestora trebuie să înfrunt cârcotași, frustrați, oponenți politic – o spun din nou: categorii în bună măsură suprapuse –o fac cu plăcere!”, a conchis Robu.
De altfel, edilul-șef recunoaște că dacă s-ar face puțină prevenție, atunci poate cei 100 de indivizi nu ar mai face „sporturi extreme” cu rolele sau cu skateboardurile printre pietoni. Unii utilizatori de Facebook chiar i-au propus primarului să monteze câteva indicatoare creative prin care să-i îndemne pe cei care se deplasează cu astfel de mijloace să respecte pietonii.
„Nu am văzut niciodată în zonele cu circulație mixtă vreun indicator, ceva creativ, care să îndemne la mers încet și cu grijă. Polițiștii să-i oprească pe cei agresivi, dar să-i lase în pace pe cei care doar traversează încet”, i-a comentat un timișorean lui Nicolae Robu.
Un alt utilizator de Facebook i-a explicat edilului-șef că în fața Muzeului de Artă Contemporană din Barcelona este cel mai bun loc pentru skateboarding din Europa: „Timișoara nu are nicio șansă în 200 de ani să ajungă unde e Barcelona acum. Primăria promite tinerilor care se dau pe skateboard/role de zece ani un loc normal unde să se dea, dar numai scuze se găsesc. O să avem o fântână muzicală de 2 milioane de euro cu șlagărele din playlistul Robu? Vrem skateparul promis, domnule primar, nu fântâni muzicale pentru pensionarii care se vor la terase. Noi poate am pus ștampila de vot cu gânduri bune când ați candidat sau poate sigur ne-am înșelat. Ne-ați promis acum doi ani pe pietonală când ați interzis bicicletele și nu v-ați ținut de promisiune. Noi nu uităm. Poate peste o lună o să trebuiască să ne și desculțăm când ajungem în centru”.
Printre comentariile lăsate la postarea primarului sunt și câteva care spun că propunerea de interzicere a oricăror mijloace de locomoție în centrul Timișoarei este una bună.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!