Vă reamintim, în raportul Societății de Drumuri Municipale pe anul 2016, oficialii SDM se lăudau că au amenajat un număr de 177 de locuri de parcare. Nicolae Robu îi ceartă însă și spune că este o prostie cum a fost întocmit acel raport.
„SDM în loc să spună câte mii, foarte multe mii, de locuri de parcare s-au făcut, a comunicat că SDM a amenajat 70 sau nu știu câte de locuri de parcare, un număr derizoriu. Acestea au fost amenajate pe bani din sistemul Timpark. Ei trebuiau să transmită informația completă. SDM a amenajat mii de locuri de parcare. O să le cer să reindice și pe zone, ca să poată fi verificat de cine nu crede. Mii și mii de locuri de parcare s-au făcut în oraș. Ei au întocmit raportul greșit. Sunt locuri de parcare amenajate de SDM pe baza unor proiecte. Numai în cartierele Soarelui și Buziașului, unde am avut o licitație unică pe proiectele de modernizare a acestor cartiere, dacă numărăm, sunt mii de locuri numai acolo. Pe lucrări de intervenții și reparații între blocuri, în diverse zone, s-au făcut alte mii. Oricum ordinul este cel al miilor, unde înainte era pământ și acum sunt locuri de parcare civilizate, marcate. S-au făcut alei, s-au făcut spații verzi civilizat. Și sunt cu duiumul în tot orașul. E o prostie cum și-a făcut SDM raportul”, a explicat primarul Timișoarei.
E drept, Nicolae Robu a calculat și numărul de parcări amenajate pe banii primăriei, nu din banii încasați prin Timpark de către SDM. Or, raportul SDM se referea la investițiile făcute din fonduri proprii.
Edilul laudă însă Societatea de Drumuri Municipale și, ca să se vadă clar ce au reușit să facă muncitorii SDM, s-a gândit chiar să numeroteze locurile de parcare, cu plăcuțe.
„La un moment dat mă și gândeam să numerotăm locurile de parcare, ca să fie limpede pentru oricine la ce scară s-a lucrat”, a conchis Robu.
Potrivit raportului SDM pe anul 2016, societatea a investit 1.020.700 de lei în parcări. Au fost amenajate 177 de locuri de parcare: 24 pe strada Hebe, 40 pe strada Luceafărul, 40 pe strada Soarelui și 73 în zona Steaua. În 2015 a reușit să amenajeze doar 66 de locuri de parcare.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!