Vă reamintim, sâmbătă seară, în timpul furtunii care s-a abătut peste Timișoara, la ruga din Freidorf, care s-a ținut în Parcul Petofi Sandor, un ecran care reda ce se întâmplă pe scenă a picat cu tot cu suport pe o timișoreancă ce se afla în trecere. Femeia de 53 de ani a fost grav rănită și a ajuns la Spitalul Județean Timișoara. Familia Elenei Aoproaie a anunțat că va depune plângere pentru vătămare corporală, pentru că furtuna era anunțată de meteorologi, iar organizatorii nu au luat măsuri pentru prevenirea unor incidente. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a decis ca ruga să continue și duminică.
Pavel Dehelean: Am mobilizat salariați ai Casei de Cultură pentru a dona sânge
Primarul Nicolae Robu susține că a discutat și el cu cei de la Casa de Cultură. Mai mult, șeful instituției, Pavel Dehelean, i-a făcut un raport după cele întâmplate, în care a povestit negru pe alb cum s-a petrecut totul. Șeful Casei de Cultură spune că a încheiat contracte cu firme autorizate pentru montarea scenei și a ecranelor aferente, Clo Sound & Light SRL, acestea fiind montate „conform standardelor impuse de verificările și cărțile tehnice ale sistemelor respective”. Mai mult, susține că a mobilizat angajații instituției să meargă să doneze sânge.
„În jurul orei 20 s-a dezlănțuit o furtună de intensitate ieșită din comun, în urma căreia au fost smulși copaci, au fost luate corturi din apropiere. În urma acestei furtuni, ecranul a fost smuls din ancorări și aruncat la pământ. Din nefericire, în acel moment de panică, doamna Aoproaie a alergat spre ieșirea din parc și a fost prinsă sub scheletul ecranului. Am anunțat Serviciul de Ambulanță și SMURD și s-a acordat primul ajutor, după care s-a deplasat la Spitalul Județean. Din nefericire, doamna Aoproaie a suferit mai multe facturi și se află din acea seară la Terapie Intensivă. Încă din seara accidentului am luat legătura cu Spitalul Județean, interesându-ne de starea de sănătate a doamnei. A doua zi am luat legătura cu familia, exprimându-mi regretul pentru cele întâmplate și am solicitat o întâlnire cu familia și reprezentanții firmei care au efectuat montările respective. Pentru că la Spitalul Județean era nevoie de sânge, am mobilizat salariați ai Casei de Cultură pentru a dona sânge”, se arată în informarea trimisă de Pavel Dehelean primarului Timișoarei, document care a ajuns în posesia tion.ro.
Edilul-șef spune că de acum înainte se impun măsuri de securitate la toate evenimentele organizate în oraș și cere o anchetă internă.
„Este regretabil că s-a întâmplat așa ceva. Evident, suntem conștienți cu toții că ar fi putut să fie mult mai grav de atât. Se impun măsuri de securitate pe viitor, la toate evenimentele, iar acum cine a greșit trebuie să plătească. Se va face o anchetă, să vedem dacă s-au luat toate măsurile de siguranță. O să avem una internă, dar probabil că va fi o anchetă declanșată dacă victima face plângere în instanță și am înțeles că dorește să facă. Eu îi doresc doamnei însănătoșire, să rămână fără sechele, dacă se poate. Este păcat că s-a întâmplat așa ceva la un eveniment, sigur e păcat în orice circumstanțe când se întâmplă astfel de nenorociri, dar mai ales la un eveniment la care oamenii s-au dus să se bucure, să consume dintr-un program artistic și în final s-au ales cu asemenea suferințe”, a explicat primarul Timișoarei pentru tion.ro.
Elena Aoproaie a suferit fracturi multiple la nivelul feței, în zona toracelui și are picioarele strivite. Femeia a pierdut foarte mult sânge și, deși stabilă, starea ei este foarte gravă, spun medicii. Doctorii de la Spitalul Județean de Urgență Timișoara vor analiza atent starea ei de sănătate și vor stabili un calendar pentru intervențiile chirurgicale necesare pentru a o pune pe picioare.
[related-post post_id=”1892290″]
[related-post post_id=”1891755″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!