În opinia lui Robu, dacă s-ar face acest transfer imobiliar între statul român şi Primăria Timişoara, „cercurile oculte” nu ar mai avea nicio modalitate să pună mâna pe terenurile aflate în discuţie.
„Am tăria să fac aprecieri pozitive la adresa celor din PSD sau care reprezintă PSD-ul în puterea centrală, cu care interacţionez foarte bine. Avem o colaborare foarte bună la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale în tot ceea ce înseamnă proiecte europene. Aceşti oameni merită aprecierea publică din partea mea pentru competenţa şi corectitudinea cu care şi-au exercitat prerogativele în relaţia cu mine şi municipiul Timişoara. Dar la fel de adevărat este că ni se refuză trecerea din proprietatea statului în proprietatea municipalităţii a câtorva mii de proprietăţi imobiliare, în majoritate covârşitoare terenuri, probabil ca urmare a unor intervenţii a unor cercuri oculte care ştiu că dacă acele bunuri imobiliare vor trece în proprietatea municipalităţii nu vor putea pune mâna niciodată pe ele. Pe când, dacă aparţin Guvernului, unor ministere, unor structuri guvernamentale de altă natură, mizează pe diverse tranzacţii”, a afirmat Nicolae Robu.
Primarul Timişoarei a refuzat să spună exact la cine se referă atunci când vorbeşte despre „cercuri oculte”.
„Nu pot să vorbesc la modul concret, ci doar la modul generic. Există o serie de terenuri care sunt solicitate de municipalitate de doi ani să treacă conform unei legi – nu mai ştiu numărul – în proprietatea municipalităţii. Nu pot să explic altfel de ce nu se eliberează acea Hotărâre de Guvern decât că la mijloc există intervenţii ale unor cercuri oculte. Nu pot să vi le numesc, dar altă explicaţie nu pot avea, pentru că astfel de Hotărâri de Guvern ar trebui să se genereze în câteva săptămâni de la momentul solicitării emiterii lor”, a mai precizat Robu.
Primarul vrea sa amendeze statul
Edilul-şef al Timişoarei susţine că statul nu se îngrijeşte de terenurile pe care le are în municipiu şi este pregătit să îl amendeze dacă nu va trece aceste bunuri imobiliare în proprietatea primăriei.
„Vrem să nu mai existe atâta paragină în oraş, pentru că nu putem interveni pe terenuri care nu sunt ale municipalităţii. Nimeni nu le îngrijeşte câtă vreme ele aparţin statului român. Păi amendăm statul, am spus! Avem acum în lucru o procedură… ştiţi că v-am vorbit despre taxa pe paragină. Avem în lucru o procedură care sigur este funcţională, prin care, în urma unei notificări, facem noi intervenţie şi apoi imputăm contravaloarea lucrărilor pe care le facem. Curăţăm şi apoi cerem banii. Degeaba facem noi acum notificări, că nu se produc intervenţii. Avem experienţa de până acum. Şi acum se pregăteşte procedura care va duce la punerea în practică a ideii de taxă pe paragină, sub forma aceasta, care este permisă de lege”, a mai precizat Nicolae Robu.
El a recunoscut că printre terenurile aflate în discuţie este şi cel promis foştilor proprietari ai „Acvariului” şi pasajului din centrul Timişoarei. Vă reamintim că primăria a oferit la schimb pentru cele două proprietăţi, mai multe terenuri, printre care şi unul aflat în proprietatea statului român. Întrebat dacă există posibilitatea ca acel troc să pice, iar proprietarii „Acvariului” să revină în centrul Timişoarei, Robu a spus că „nu există nicio posibilitate în acest sens”.
„Le-am spus la un moment dat că ar fi bine să discutăm şi alte variante. Dacă ei aşteaptă, foarte bine”, a concluzionat Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!