Edilul Timișoarei ne-a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că se gândește serios să transforme ruina de lângă malul Begăi în parc, pentru a mări astfel Parcul Central, care intră în curând în șantier pentru reabilitare. Între timp, un timișorean nemulțumit de ideea lui Robu a creat o petiție online împotriva demolării și pentru reconstruirea fostei baze sportive.
Robu a revenit cu precizări, pe Facebook, unde a postat și câteva fotografii care arată ce a mai rămas din celebra bază sportivă și cum se vede din aer, între copaci.
„În timp ce «moda» în lumea de azi este să se dea lupte grele între administrații publice care vor să desființeze spații verzi pentru a ridica în locul lor diverse construcții și cetățenii care se opun, dorindu-și cât mai multe spații verzi, în Timișoara e invers: administrația publică vrea să extindă spațiul verde – și încă într-o zonă centrală! – în locul unor dărăpănături care au fost cândva vestiare, grupuri sanitare, bazin de scaldă și teren de baschet, iar niște cetățeni – minoritari, presupun eu – se opun, vrând acolo ceea ce a fost inițial între 1926-1989. E vorba de zona numită Uszoda, de vizavi de restaurantul Vaporul, colțul dinspre Splaiul Titulescu al Parcului Central. Pozele arată ce e acum acolo și se poate înțelege și ce a fost cândva, ce «atractivitate» ar avea în vremurile noastre o bază de un asemenea nivel”, a scris primarul Timișoarei în descrierea fotografiilor postate pe rețeaua de socializare.
Foto: Facebook/Nicolae Robu
Articole pe aceeași temă:
Petitie online impotriva demolarii ruinei Uszoda si transformarii ei in parc
Ruina Uszoda ar putea deveni istorie. Robu se gandeste s-o transforme in parc
Citiți principiile noastre de moderare aici!