Robert Negoiţă, cel mai înstărit deputat

3Comentarii
Robert Negoiţă, cel mai înstărit deputat
Averile noilor politicieni ai ţării bat de departe recordurile stabilite în legislaturile trecute. Aleşii deţin zeci de hectare de teren, case în ţară şi străinătate, conturi în valută substanţiale, dar şi colecţii de artă sau maşini extrem de scumpe.

Tânărul om de afaceri Robert Negoiţă (foto) este, de departe, cel mai înstărit deputat. Declaraţia de avere a parlamentarului se întinde pe 72 de pagini. Social-democratul deţine nu mai puţin de 1603 de imobile: 1.599 de apartamente în Popeşti-Leordeni şi patru case de locuit. La acestea se adăugă aproape 17.000 de metri pătraţi de parcaje. Robert Negoiţă deţine totodată 52 de terenuri intravilane şi arabile în Popeşti Leordeni, Voluntari, Afumaţi, Bucureşti şi Constanţa. Un alt deputat cu proprietăţi însemnate este democrat-liberalul Silviu Prigoană. Acesta are 4 terenuri agricole şi 17 intravilane. În Bucureşti are două apartamente, iar în Chicago, încă unul. Prigoană are în Bucureşti, Cluj şi la Pipera nu mai puţin de 7 case de locuit. El este şi un pasionat colecţionar. Are timbre de 10.000 de euro şi cutii muzicale sau aparate fotografice de aproape 200.000 de euro. O parte dintre miniştrii desemnaţi din noul executiv şi-au făcut publice declaraţiile de avere. Elena Udrea de la Turism deţine cinci terenuri în centrul Capitalei, un apartament şi o casă. Are un cont de 15 mii de euro, bijuterii în valoare de peste 50.000 de euro, dar şi un împrumut bancar de peste trei milioane două sute de mii de euro. Potrivit declaraţiei de avere, Udrea deţine şi 50% din firma Dalli. Şi Constantin Niţă, ministrul desemant al IMM-urilor, ocupă un loc fruntaş la capitolul avere. Are peste 85.000 de metri pătraţi de teren, două case în Braşov, acţiuni la mai multe societăţi comerciale şi un cont generos de 55.000 de euro. Are în schimb datorii la două bănci în valoare de 110 mii de euro. Gabriel Oprea, de la Interne, are trei case şi patru apartamente în Ilfov şi Bucureşti, peste 3000 de metri pătraţi de teren, bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 60.000 de euro, două maşini de lux şi nicio datorie la bănci. Miniştrii ceva mai săraci sunt Gheorghe Pogea de la Finanţe şi Gabriel Sandu, desemnat să conducă Comunicaţiile. Pogea are un teren intravilan, o casă de vacanţă şi un apartament şi două conturi de 1.500 de lei. În schimb, Gabriel Sandu, apare în declaraţia cu un venit de aproape 50.000 de lei anual câştigat de pe urma funcţiei de deputat şi cu acţiuni la o firmă din Prahova.

Sursa: Antena3.ro



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor