Rezervele au câştigat meciul

Rezervele au câştigat meciul
TIMIŞOARA - Handbaliştii de la CSU Poli Izometal au obţinut duminică a patra victorie în actualul sezon, în faţa revelaţiei campionatului, HC Odorhei. Video 

Oaspeţii erau marii favoriţi ai partidei, cu toate că ei sunt nou-promovaţi în acest sezon. Cu un lot omogen şi cu un antrenor apreciat, Constantin Ştefan, secuii au învins în acest sezon şi Reşiţa şi Dinamo, iar după 10 partide înregistraseră o singură înfrângere şi erau pe poziţia secundă în clasament.

De cealaltă parte, alb-violeţii veneau după un eşec la Oradea şi aveau nevoie de victorie, pentru a scăpa de zona periculoasă a clasamentului. Debutul partidei a fost extrem de echilibrat, iar după 12 minute, scorul era egal 6-6. În poarta violeţilor a intrat rezerva Vasile Viman, care avea să facă meciul anului. A apărat din orice poziţie, iar Poli s-a distanţat, 12-8 şi apoi 16-10 la pauză.

În partea secundă, toţi jucătorii de câmp ai gazdelor au reuşit să înscrie, cel mai important fiind faptul că rezervele s-au ridicat şi pe alocuri au întrecut nivelul titularilor.

După 9 goluri diferenţă în minutul 45, studenţii au obişnuita cădere pe final şi oaspeţii s-au apropiat, dar nu destul ca să pună victoria Politehnicii în pericol. Scor final 30-25 pentru CSU, care a făcut cel mai bun meci de pe teren propriu din actualul sezon. Pentru Timişoara au marcat: Sadoveac (5), Grasu (5), Şimicu (4), Tica (4), Ţone (3), Cristescu (3), Varga (2), Corlija (2), Fenici (2) iar de la Odorhei s-au remarcat Birtalan (6) şi Maceta (5).
  

A câştigat echipa

Eugen Bota, antrenor CSU Poli: „Îmbucurãtor este faptul cã am redescoperit cã avem echipa. Astãzi toţi s-au remarcat, iar portarul Viman, care pãrea o eternã rezervã, a jucat excelent. Cu elanul de astãzi vrem sã mergem şi la Bacãu şi sã obţinem un rezultat bun”.

 

Au fost mai buni

Constantin Ştefan, antrenor Odorhei: „Timişoara a jucat excelent. Au o echipã bunã, dar care a avut mult ghinion în acest sezon. Noi sperãm sã stãm cât mai mult în preajma locurilor fruntaşe şi sã facem o figurã cât mai frumoasã în campionat. Vom juca acum cu Steaua ţi vrem sã dãm totul la acel meci.”

 

Daniel Neacşu

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !