Revoluţia Viola continuă, primăria cere dreptate de la FRF

17Comentarii
Revoluţia Viola continuă, primăria cere dreptate de la FRF
Conducerea Primăriei Timişoara a trimis o nouă scrisoare FRF, prin care cere anularea deciziei de depunctare a FC Timişoara. Viceprimarul Adrian Orza a declarat că protestul suporterilor de joi seara nu a fost aprobat de comisia de ordine publică: “N-au avut pentru că n-au cerut autorizaţie. Eu aş aproba non-stop manifestări pentru echipă, în Piaţa Victoriei“.

Viceprimarul Adrian Orza a convocat, vineri, Comisia de ordine publică de la nivelul primăriei, pentru a discuta cu liderii galeriei despre protestele pe care aceştia intenţionează să le facă în zilele următoare: “Eu sunt de acord cu aceste proteste atâta vreme cât sunt paşnice. Cred că lucrurile au degenerat din cauza excesului de zel al organelor de ordine. Nu cred că era război civil să se arunce cu gaze lacrimogene asupra suporterilor… Legal, suporterii vor putea începe protestele de duminică. Primul va fi duminică, la ora 19, în Piaţa Victoriei. Vom aproba proteste zi de zi dacă este necesar, atâta vreme cât se vor desfăşura în condiţii civilizate“, spune Orza.
Este ireal ce se întâmplă…”
Reprezentanţii municipalităţii timişorene i-au trimis, joi, o primă scrisoare preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, prin care i-au cerut să facă publică adresa, dacă aceasta există, prin care a comunicat clubului că schimbarea denumirii şi a culorilor nu sunt conforme cu decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Reprezentanţii FRF au răspuns imediat primăriei, mai exact au trimis mai multe documente, din care reiese că, în 5 iulie 2008, FRF, prin Comitetul Executiv al acesteia, a luat act (!) de schimbarea denumirii, în SC Fotbal Club Timişoara, şi a culorilor, în mov-alb-negru. Mai mult, Federaţia a comunicat acest lucru la FIFA şi UEFA, sub semnătura directorului Departamentului Internaţional al FRF, Florian Prunea, în 11 iulie 2008. “Eu vorbesc pe documente. FRF a dat o decizie prin care s-a declarat de acord de schimbarea denumirii şi a culorilor, în 5 iulie. În 10 iulie, FIFA reclamă la club că nu s-au făcut schimbările, iar în 11 iulie, Prunea trimite către TAS, FIFA şi UEFA decizia FRF care spune că ia act de modificări şi că aşa va funcţiona echipa, sub acest nume. Iar acum capii FRF apar pe la televizor şi spun că au atenţionat Politehnica că nu este în regulă… O să jucăm în culorile curcubeului… Este ireal ce se întâmplă!”, a declarat viceprimarul. Aşa că, vineri, reprezentanţii municipalităţii i-au trimis o nouă scrisoare lui Mircea Sandu, în care se arată: “Răspunsul dumneavoastră nu cuprinde singurul document pe care l-am solicitat: adresa prin care aţi comunicat clubului FC Timişoara că schimbarea denumirii şi culorilor nu sunt conforme cu decizia TAS. În cazul în care aceste schimbări nu ar fi fost conforme cu decizia TAS, era datoria Federaţiei să pună în vedere acest lucru echipei de fotbal FC Timişoara. Dorim să vedem adresa scrisă prin care Federaţia a comunicat acest lucru clubului FC Timişoara. În cazul în care o astfel de adresă nu există, Federaţia Română de Fotbal este cel puţin solidară cu clubul în vina pentru situaţia creată acum“.
Primăria cere FRF să intervină pe lângă FIFA pentru recunoaşterea schimbărilor făcute de club, a hotărârii Comitetului Executiv al FRF din 5 iulie 2008 şi “să dispună anularea măsurii arbitrare de depunctare a FC Timişoara”.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor