Revoluţia anticomunistă prin ochii lui Walesa, Constantinescu, Orban şi Tokes

15Comentarii
Revoluţia anticomunistă prin ochii lui Walesa, Constantinescu, Orban şi Tokes
Fostul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, şi fostul premier al Ungariei, Viktor Orban, s-au aflat, marţi, la Timişoara, la invitaţia europarlamentarului Laszlo Tokes, pentru a participa la o conferinţă pe tema Revoluţiei de la Timişoara. Imagini conferinta  | Imagini conferinta II

Conferinţa „Luptând şi construind – Timişoara-1989-2009 – Douăzeci de ani de la schimbarea regimului” a avut loc în Aula Magna a Universităţii de Vest şi a început cu o oră întârziere din cauza vremii potrivnice de la Timişoara. Înainte de deschiderea conferinţei, cei patru vorbitori au primit medalii şi plăcuţe comemorative, dar şi câte un album din partea primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu.

Fostul preşedinte al mişcării „Solidaritatea”, Lech Walesa, care a devenit apoi preşedinte al Poloniei, după căderea sistemului comunist în această ţară, a afirmat, în discursul său, că generaţiile care au trăit sub sistemele totalitare de înainte de 1989 nu au avut şansa pe care o avem acum pentru progres. „Sigur că e greu, pentru că sistemul comunist a durat prea mult. Trebuie să ne spunem că în Europa vom avea state aşa cum le vom construi. Eu voi participa la această construcţie”, a spus Walesa.

În discursul său, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a afirmat că Revoluţia de la Timişoara a fost sângeroasă deoarece în toate celelalte ţări care au reuşit să scape de sistemul comunist a existat „glasnostul”, o politică de deschidere şi transparenţă, care a permis intelectualilor să se unească şi să contruiască un sistem democratic, în timp ce în România acest lucru nu a fost posibil înainte de 1989. Constantinescu a atacat dur foştii nomenclaturişti şi securişti, care, a afirmat el, după Revoluţie au fost interesaţi să adune averi, iar acum pun idealurile Revoluţiei în slujba lor.

„Cei care au luptat în Revoluţie şi au pus lupta pentru idealuri mai presus ca viaţa lor au fost umiliţi de foştii securişti, preocupaţi să adune averi. Astăzi sunt iarăşi umiliţi, pentru că nu există umilinţă mai mare decât ca alcineva să le preia idealurile. A pune idealurile celor care au luptat în revoluţie în slujba unor foşti membri ai nomenclaturii şi ai securităţii este o crimă cumplită. Iar această crimă morală ne arată că manipularea încă nu s-a terminat”, a explicat fostul şef al statului. El a mai afirmat că, după 20 de ani, România s-a schimbat, însă în instituţii „există persoane care nu numai că nu au competenţe, dar nu au nici repere morale”. 

Fostul premier al Ungariei, Viktor Orban a militat pentru o conlucrare a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, adică România, Ungaria şi Polonia, care, în opinia sa, au reuşit împreună să scape de trecutul comunist şi trebuie să aibă şi un viitor comun. „Criza trăită azi merită să o privim prin alţi ochi. Nu trebuie să ne preocupe condiţiile create de criză, ci cauzele profunde. Criza e un efect superficial, în esenţă este o transformare a întregii lumi. Eu în această transformare văd o şansă, ceea ce mă face optimist. În această criză, eu văd o şansă de schimbare în toată zona”, a spus Orban.

La rândul lui, europarlamentarul Laszlo Tokes a tras din nou un semnal de alarmă în privinţa ridicării statuilor lui Nicolae Ceauşescu şi generalului Ştefan Guşă şi i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să nu permită acest lucru.

 

 



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor