Retromobil: Sase automobile istorice, care fac turul Romaniei, au poposit la Timisoara

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
1Comentariu
Retromobil: Sase automobile istorice, care fac turul Romaniei, au poposit la Timisoara
© TION - Retromobil: Sase automobile istorice, care fac turul Romaniei, au poposit la Timisoara
Şase automobile istorice care fac turul României au ajuns joi, în Timişoara. Au făcut popas pe Calea Aradului, în parcarea unui magazin, de unde vor pleca mai departe, în itinerariul stabilit.


Raidul „Retromobil în Turul României” este o aventură de peste 2.300 km, care se desfăşoară în perioada 8-16 mai, cu participarea a şase automobile istorice fabricate în perioada 1931-1954.

„Un raid de peste 2.300 de kilometri care a plecat vineri, 8 mai, din Bucureşti. Am avut prima etapă la Constanţa, următoarea etapă până la Monteoru, apoi Mănăstirea Neamţ, o zi de pauză la Baia Mare şi astăzi suntem la Timişoara. Mâine vom ajunge la Turnu Severin şi ultima etapă: Turnu Severin – Bucureşti. Nu am avut probleme speciale, suntem toţi şi sperăm să ajungem peste 48 de ore în Bucureşti”, a spus Bogdan Coconoiu, preşedintele Retromobil Club România.

La Turul României participă două automobile Dodge, din 1931 şi 1936, un Plymouth 1936, un Buick 1938 şi unul din 1947 şi un Rolls Royce din 1954. Când au ajuns în Timişoara, după o repriză scurtă de ploaie, a apărut curcubeul. Maşinile au circulat în acest tur cu o viteză constantă de 75 de kilometri pe oră. Maşinile costă în jur de 35.000 de euro fiecare. Cel mai scăzut consum a fost de 12 litri de benzină pe suta de kilometri la una dintre maşini, iar cel mai mult de 28 de litri.

„Scopul turului este de a promova imaginea Retromobil Club România. Avem 850 de membri, 27 de filiale, printre care şi în Timişoara, care e cea mai veche. Vrem să arătăm că maşinile astea nu sunt doar frumoase, ci şi merg. Vrem să fie admirate de toţi pasionaţii şi, de ce nu, să-i determinăm şi pe alţii să-şi cumpere astfel de maşini. Un alt scop ar fi să promovăm frumuseţile din România. toţi pleacă în Dubai, Germania şi nu au fost să vadă traseul acesta pe care-l parcurgem noi”, a mai precizat Bogdan Coconoiu.

Ruta raidului este Bucureşti – Constanţa – Buzău – Bacău – Piatra Neamţ – Bistriţa – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Carei – Oradea – Arad – Timişoara – Dr. Tr. Severin – Craiova – Alexandria – Bucureşti.

Retromobilele au ajuns cu câteva ore întârziere faţă de ora stabilită la Timişoara, pentru că una dintre bătrânele doamne a avut o defecţiune. Din fericire defecţiunea s-a rezolvat.

Vineri, 8 mai, startul raidului a avut loc la Bucureşti, urmând ca returul în capitală să aibă loc sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 18, în parcajul de la Ateneul Român.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor