Restrictiile de pe autostrada A6, mentinute in continuare, dar numai intr-un anumit interval orar

De Marcel Hoster
Restrictiile de pe autostrada A6, mentinute in continuare, dar numai intr-un anumit interval orar
© Restrictiile de pe autostrada A6, mentinute in continuare, dar numai intr-un anumit interval orar (foto: arhiva)
Alunecările de teren de pe taluzul autostrăzii A6 vor crea în continuare probleme şoferilor care se deplasează pe sensul de mers spre autostrada A1. Pentru realizarea lucrărilor de consolidare se vor menţine restricţiile de circulaţie, dar numai între orele 8 şi 17.

Deşi circulaţia pe cei 150 de metri ai autostrăzii A6 nu a fost întreruptă de alunecările de teren apărute la taluzul şoselei, în acea zonă au fost impuse o serie de restricţii. Mai precis, s-a circulat pe o singură bandă de mers, iar viteza a fost limitată la 60 de kilometri pe oră. În cursul săptămânii, firma care a construit tronsonul de autostradă şi care are lucrarea în garanţie a curăţat pământul de pe marginea şoselei.

În continuare, deşi se spera la eliminarea totală a acestor restricţii, acestea vor fi totuși menţinute, anunţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Din fericire, limitarea circulaţiei la o singură bandă, cu viteză de 60 km/h va fi valabilă zilnic, între orele 8 şi 17, iar în cursul nopţii se va circula normal, până la finalizarea lucrărilor la taluz, în cursul anului 2016.

Vă reamintim că la începutul săptămânii, pe autostrada A6 a avut loc o nouă alunecare de teren la unul dintre taluzurile şoselei, de această dată pe sensul de mers spre nodul de intrare pe autostrada A1, între km 3+500 şi 3+650.

Cei zece kilometri ai A6 au făcut parte din proiectul de construire al lotului 1 din autostrada Lugoj – Deva, costul lucrării fiind de aproximativ 200 de milioane de lei.

Articole pe aceeași temă:

Autostrada A6 eliberata de pamatul cazut pe ea. Se vor ridica si restrictiile de circulatie

Noi probleme pe autostrada A6. Taluzul s-a prabusit din nou pe o portiune de drum



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase