Vă reamintim, în urmă cu aproape o săptămână, Poliția Locală anunța că Restaurantul Casa Bunicii funcționează ilegal, pe mai multe firme, și că primește amenzi peste amenzi, pentru că nu deține acord de funcționare eliberat de Primăria Timișoara.
„În locația respectivă există cinci firme, mai exact Duo Group, Duo Group Events, Duo Group Catering, Duo Group Miniclub și Duo Group Service, care nu dețin niciun fel de acord de funcționare pentru desfășurarea activităților comerciale pentru adresa menționată. Până acum, la propunerea polițiștilor locali, firmele în cauză au fost suspendate pe rând de cinci ori, fiind aplicate un număr de 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.100 lei, pentru că se desfășoară în continuare activități comerciale fără a se deține documentele necesare conform legislației”, spuneau oficialii Poliției Locale.
Reprezentanții restaurantului s-au simțit lezați de cele spuse de Poliția Locală, dar nu au făcut niciun drept la replică, adică nu au infirmat cele spuse de oamenii legii. Casa Bunicii funcționează în chirie pe str. Virgil Onițiu nr. 3.
„Este deja cunoscut că distinsul nostru vecin, Ștefan Popa Popa’s, a încercat, timp de ani de zile, folosindu-se de mijloacele avute la dispoziție, să împiedice proprietarul clădirii în care ne desfășurăm activitatea să-i modifice destinația din «casă de locuit» în SAD (n.r. Spațiu cu Altă Destinație). Acest lucru ne este necesar pentru a obține acordul de funcționare eliberat de primărie. Practic, abuzul de drept săvârșit de vecin ne-a creat absolut toate problemele”, acuză reprezentanții restaurantului, într-o postare pe Facebook.
Aceștia susțin că au mers în instanță și că instanța le-a dat dreptate, după cinci ani de judecată, așa că societatea comercială din spatele restaurantului va putea intra în legalitate.
„După un proces care a durat nu mai puțin de cinci ani, o durată enormă pentru un proces cu asemenea implicații urgente, între proprietarul imobilului și Ștefan Popa, acesta din urmă a pierdut definitiv și irevocabil în data de 28 aprilie 2016. Abuzul de drept a fost stabilit de două instanțe de judecată și de cinci judecători. Imediat după acest deznodământ, proprietarul imobilului nostru a demarat procedura legală de schimbare a destinației spațiului. Astfel, este numai o chestiune de timp până când Casa Bunicii 1 va avea toate actele în regulă”, au mai scris reprezentanții restaurantului pe Facebook.
Războiul dintre caricaturistul Ștefan Popa Popa’s și reprezentanții Casei Bunicii este unul mai vechi. Cei de la restaurant spun că Popa’s le pune tot timpul bețe în roate și că face zilnic plângeri la Poliția Locală, iar oamenii legii sunt obligați să îi viziteze în fiecare zi.
Cel mai probabil patronul restaurantului a fost cel care a scris pe rețeaua de socializare toată povestea cu vecinul care nu le dă semnătura pentru a obține acord de funcționare. Acesta susține că „nu cunoaște personal niciun director de instituție, nu a oferit și nu va oferi niciodată mese gratuite acestora sau subalternilor acestora”.
„Niciodată nu mi s-a solicitat vreun favor, ba dimpotrivă, timorați de amploarea pe care situația a luat-o, aceștia sunt ultraexigenți atunci când ne vizitează. Dovadă stau controalele la care suntem supuși și amenzile pe care le primim. Dacă aș fi avut vreo relație aș fi rezolvat această situație în favoarea noastră cu mulți ani în urmă. Ca orice persoană din România, și noi avem dreptul să contestăm amenzile pe care le primim, iar în momentul în care instanța de judecată va decide că au fost legal date, le vom achita. Până la rezolvarea definitivă a situației create, vă rog să aveți în continuare încredere în Casa Bunicii, așa cum ați avut și în cei 9 ani de când am plecat, împreună, în această frumoasă călătorie în trecut, printre mâncărurile copilăriei noastre”, conchid reprezentanții restaurantului pe Facebook.
Articole pe aceeași temă:
Cum sa tii deschis un restaurant fara acord de functionare, in Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!