Responsabil pentru blocarea anului şcolar

Responsabil pentru blocarea anului şcolar
Federaţiile sindicale din învăţământ, semnatare ale Acordului încheiat cu Guvernul în 28 noiembrie 2005, se declară dezamăgite de rezultatul discuţiilor cu şeful Executivului, şi ameninţă că vor bloca începerea viitorului an şcolar.

Reprezentanţii sindicaliştilor din învăţământ care au participat ieri la discuţiile cu cu echipa guvernamentală condusă de către primul-ministru, declară că atitudinea celor din Guvern este incalificabilă.

”Este inadmisibil ca, după aproape 7 luni de la semnarea Acordului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu să recunoască „senin” că nu este posibilă elaborarea unei legi a salarizării pentru întregul sistem bugetar, întrucât este o problemă complexă pentru a cărei rezolvare este necesară o perioadă lungă de timp”, se arată într-un comunicat remis AMOS News.

Preşedinte FSLI, Aurel Cornea, preşedintele FEN, Cătălin Ccroitoru, reprezentantul FSII Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu şi preşedinte FNS Alma Mater, Răzvan Bobulescu sunt de părere că ”dacă semnătura unui prim-ministru pusă pe un document încheiat cu reprezentanţii a 400.000 de salariaţi este egală cu zero, atunci ne întrebăm de ce domnia sa continuă să exercite această funcţie, în care a ajuns cu sprijinul substanţial al celor de care îşi bate joc?!”

Sindicaliştii acordă, chiar şi în aceste condiţii, un termen limită în care Guvernul să adopte o hotărâre în ceea ce priveşte cuantumul majorărilor salariale ce se vor acorda personalului din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2007. În situaţia în care acest termen nu va fi respectat, profesorii ameninţă că vor bloca începerea anului şcolar 2006-2007, şi îl consideră responsabil pentru această situaţie pe premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Sursa: Amos News



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor