Cei doi, Remus Fercovici și Claudiu Covaci, au fost arestați pentru 30 de zile. Procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor. Fercovici este acuzat de o infracțiune de furt și două de furt calificat, toate în stare de recidivă, iar Covaci a fost luat în vizor pentru două infracțiuni de furt calificat.
„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în data de 21.06.2017, în jurul orelor 20:46, inculpatul Fercovici Remus ar fi sustras dintr-un magazin alimentar situat în Timișoara, conserve în valoare de aproximativ 500 lei, pe care le-ar fi ascuns într-o geantă ce o avea asupra sa, ieșind fără să achite produsele, dar și faptul că în data de 28.09.2017, în jurul orelor 22:15, respectiv în data de 18.10.2017, în jurul orelor 23:30, inculpații Fercovici Remus și Covaci Claudiu ar fi sustras de pe rafturile exterioare ale unor stații de carburanți din Timișoara, șase bidoane de ulei de motor, respectiv patru recipiente cu lichid de parbriz. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale”, povestesc procurorii timișoreni.
Remus Fercovici Junior a fost arestat preventiv la sfârșitul lui iulie după ce polițiștii au aflat că ar fi furat, în ianuarie, portofelul unei femei în Gara de Nord. A stat în arest, însă nu cu mult timp în urmă a fost eliberat și s-a apucat din nou de furat. Luni a intrat din în atenția publică după ce a fost filmat în timp ce fura mai multe șampoane de pe raftul unui magazin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!