Remus Cernea a prezentat la Timisoara Miscarea Verzilor si politica dusa pe Facebook

6Comentarii
Remus Cernea a prezentat la Timisoara Miscarea Verzilor si politica dusa pe Facebook
Copreşedintele Mişcării Verzilor, Remus Cernea, a afirmat, joi, la Timişoara, că formaţiunea politică pe care o conduce a reuşit să adune circa 120.000 de prieteni pe Facebook, 1.000 dintre aceştia doar din Timiş, însă are încă probleme în a aduna cele 25.000 de semnături necesare pentru a înfiinţa, legal, acest partid.

Cernea a afirmat că Mişcarea Verzilor pe care o conduce a creat peste 40 de conturi judeţene, care, în mai puţin de un an, au adunat circa 120.000 de prieteni, pagina lui personală de pe populara reţea de socializare având 28.000 de susţinători.

„Pe Facebook am creat conturi judeţene care au adunat 120.000 de prieteni. Eu, pe pagina mea personală de pe Facebook, am 28.000 de susţinători”, a afirmat Cernea. Cu toate acestea, formaţiunea pe care o conduce întâmpină probleme în a aduna numărul necesar de semnături pentru înregistrarea legală ca partid politic.

„Pentru a înfiinţa un partid, conform Legii partidelor, ai nevoie de 25.000 de semnături, cel puţin 700 din fiecare judeţ dintr-un număr de 17 judeţe şi municipiul Bucureşti. Sperăm ca până în mai-iunie, să avem numărul de semnături necesare. Cererea este una restrictivă şi restricţionează dreptul la asociere politică şi dreptul de a alege şi de a fi ales. Intenţionăm să deschidem o acţiune în instanţă împotriva acestei prevederi din Legea partidelor, care este neconstituţională”, a mai spus Cernea. Momentul adevărului e însă votul, spune reprezentantul verzilor.

La Timişoara, Mişcarea Verzilor are o filială proaspătă, formată din trei membri activi şi care e condusă interimar de Edmund Spătariu. Acestei filiale, afirmă Cernea, îi va reveni sarcina de a aduna numărul de semnături necesar.

„Această mişcare pune accentul pe mediu, dar nu suntem partid de nişă. Punem un accent deosebit pe apărarea drepturilor fundamentale”, a mai spus Cernea.

B.A.M. 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor