Regiunea de vest ramane codasa Romaniei la capitolul constructii

2Comentarii
Regiunea de vest ramane codasa Romaniei la capitolul constructii
În regiunea de vest a României nu se mai construieşte. Criza economică, lipsa investitorilor adevăraţi, numărul mare de locuinţe terminate şi rămase nevândute, toate acestea taie avântul investiţional în domeniul construcţiilor. Datele oficiale arată că în vest s-au emis cele mai puţine autorizaţii de construire, în ianuarie fiind aprobate doar 116 documente.

„Nu mai sunt bani pentru investiţii. În Timiş şi în Banat, grupuri de persoane fizice au pus banii împreună şi au ridicat ansambluri de 10-20 de apartamente sau case pentru a le vinde. Sunt construcţii de un nivel calitativ mediocru, ca să nu spun prost, sunt numeroase locuinţe care nu s-au vândut. Nu există solicitări în Timişoara pentru locuinţele noi. Sunt disponibile sute, dacă nu mii de apartamente. Nu se poate spune că nevoie nu ar exista, oamenii şi-ar dori un apartament, dar nu îndeplinesc condiţiile de a obţine finanţare. Condiţiile de acordare a creditelor, inclusiv pe Prima Casă, sunt mai drastice, băncile nu mai dau bani la fel de uşor. În plus, şi calitatea unora dintre construcţii este scăzută”, spune preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, Georgică Cornu.

Pentru luna ianuarie, în regiunea de vest au fost aprobate doar 116 autorizaţii de construire, arată datele oficiale ale Direcţiei de Statistică, mai puţine decât cele 131 emise în luna similară a anului trecut. Aceasta plasează regiunea vestică pe ultimul loc în ţară. Cele mai multe autorizaţii au fost emise în judeţul Timiş.

În ceea ce priveşte construcţiile din domeniul industrial, deocamdată viitorul nu arată mari schimbări. Şi în acest sector există intenţii, dar nimic concret, a constatat preşedintele CCIAT.

„În domeniul industrial se mai construieşte, sunt lucrări pe fonduri europene. Multe proiecte sunt acum în blocaj, există firme care ca au obiect de bază contestaţiile. O firmă bucureşteană are nu mai puţin de 1.200 de contestaţii depuse! Pentru clădririle industriale există un interes din partea unor firme de afară, dar sunt doar discuţii. Pentru primăvară nu cred că se aşteaptă o reluare prea mare a lucrărilor de construcţii. În domeniul imobiliar nu se mai reia niciodată la nivelul din anii trecuţi. În acest sector economic nu se va mai putea face treabă decât cu raţiune şi asigurarea resurselor”, preconizează Cornu.

M. Hoster



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor