Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte astăzi 82 de ani

Reactualizat la:
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlineşte astăzi 82 de ani
Britanicii se pregătesc să o sărbătorească astăzi pe regina lor Elisabeta a II-a, la aniversarea a 82 de ani de viaţă. Spre deosebire de anii trecuţi, ceremoniile de la Palatul Regal vor fi mult mai discrete, însă nu vor lipsi celebrele salve de tun, 41 la număr anul acesta.

Născută la 21 aprilie 1926, Elisabeta a II-a i-a succedat la tronul Marii Britanii, tatălui său, George al Vi-lea după moartea lui în 1952, la vârsta de 26 de ani. Regina este recunoscută drept conducător suprem în 16 state independente şi teritoriile acestora.

Majoritatea îndatoririlor sale sunt mai degrabă onorifice, iar o parte din atribuţiile de suveran au fost cedate copiilor săi, din cauza vârstei care nu îi mai permite să joace rolul principal pe scena politică. S-a căsătorit când avea 21 de ani cu Prinţul Philip al Greciei şi Danemarcei, devenit între timp Duce de Edinburgh şi alături de care a sărbătorit nunta de diamant în toamna anului trecut.

Elisabeta a II-a şi prinţul consort au împreună patru copii. Primul născut, Prinţul Charles este şi primul în ordinea succesiunii la tron, urmat fiind de cei doi fii ai săi William şi Harry. Foarte activă, regina a preferat însă în ultimii ani apariţii mai discrete.

Popularitatea sa şi a casei regale britanice a fost afectată serios după moartea Prinţesei Diana în 1997. Căsătoria fiului ei Charles cu o femeie mai în vârstă şi scandalurile în care au fost implicaţi nepoţii săi au adus, la rândul lor, un prejudiciu de imagine casei de Buckingham.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !