Regal de modă în No Name

2Comentarii
Regal de modă în No Name
Clubul No Name din Timişoara s-a transformat, sâmbătă noapte, într-un catwalk în adevăratul sens al cuvântului. Trei colecţii semnate de tineri designeri au furat privirile audienţei, iar concertul celor de la Hollywood a adus mari hituri internaţioanle pe scena clubului timişorean.


Show-ul a debutat cu colecţia
„Energii”, semnată Raluca Lascovici,
care a venit în faţa publicului cu
câteva modele inedite de rochii, “vedetă”
fiind, fără îndoială, o
rochiţă albastră, tricotată cu
multă migală şi talent. A urmat Lavinia
Negrilă, cu „Cocoon Addiction”, o
colecţie pret-a-porter ale cărei cuvinte de
bază au fost volum, culoare şi aspect de
gogoşar, sau „cocoon”.


Mai apoi, la platane a urcat DJ Linda, care a
încălzit atmosfera pe ritmuri fierbinţi
de r’n’b şi muzică electronică.
Când publicul părea gata de petrecere,
şi-au făcut apariţia şi cei doi
colegi ai săi din trupa
Hollywood, Muneer şi Aimi. Pe
lângă cover-urile internaţionale,
printre care „Just dance” a lui Lady Gaga
sau „Sexy back”, semnată Justin
Timberlake, au cântat şi primul lor single,
„Right now”, care pare-se a avut priză
la public.


La final, show-ul a fost încheiat de inedita
colecţie a lui Florin Lazăr,
Fashionista”, o
colecţie de haine de club în culori
puternice. Prezentarea hainelor a fost una
neconvenţională, manechinele având de
această dată mult mai multă libertate de
mişcare. Pentru cei care au decis să
rămână şi după
încheierea fashion show-ului,
petrecerea a continuat în aceleaşi ritmuri
electrizante de club.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor