Recompensa pe care o va primi cel care l-a trădat pe liderul Abu Bakr al-Baghdadi. Bărbatul ar fi un oficial ISIS

1Comentariu
Recompensa pe care o va primi cel care l-a trădat pe liderul Abu Bakr al-Baghdadi. Bărbatul ar fi un oficial ISIS
© foto: The Independent
Un oficial ISIS ar putea primi 25 de milioane dolari. Informaţiile furnizate de acesta forţelor americane au condus la eliminarea liderului grupării jihadiste, Abu Bakr al-Baghdadi.

Persoana care a furnizat informaţii legate de locul în care se afla Abu Bakr al-Baghdadi urmează să primească o parte sau întreaga recompensă: 25 de milioane de dolari. Suma a fost promisă celor care ofereau informaţii cruciale despre liderul Statul Islamic, scrie lematin.ch, citat de AFP.

Potrivit publicaţiei citate, al-Baghdadi a fost trădat de un membru din conducerea ISIS. Acesta din urmă fusese însărcinat cu organizarea deplasărilor în Siria ale celui mai căutat om din lume, supranumit ”Fantoma”, potrivit lematin.ch.

Bărbatul a fost prezent la raidul american din noaptea de sâmbătă spre duminică, când al-Baghdadi s-a detonat împreună cu doi dintre copii de-ai săi, după ce a fost încolţit într-unul dintre tunelurile de sub casă.

Potrivit AFP, persoana care a oferit informaţii importante privind locul în care se ascundea al-Baghdadi, precum şi detalii despre tunelurile secrete şi numărul paznicilor, a fost scoasă din zonă, două zile mai târziu, împreună cu familia sa.

Această persoană s-a întors împotriva ISIS după uciderea unui membru al familiei sale de către gruparea jihadistă.

Sursa: Mediafax



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor