Reclamatii legate de cum se face reabilitarea la Lenau: dale din beton in hol

De A.S.
4Comentarii
Reclamatii legate de cum se face reabilitarea la Lenau: dale din beton in hol
Aleşii PDL sunt nemulţumiţi de lucrările de reabilitare care au loc în această perioadă la imobilul în care funcţionează Liceul „Nikolaus Lenau” din Timişoara. Dincolo de întârzieri, consilierii locali au constatat că, deşi este o clădire istorică, în holul de la intrare s-au pus dale din beton.

De modul în care se lucrează la Lenau s-au declarat nemulţumiţi şi reprezentanţii Primăriei Timişoara, mai ales că imobilul de pe strada Gheorghe Lazăr a fost inclus în programul de reabilitare a clădirilor monumente istorice derulat cu sprijin financiar din partea KfW – Banca de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a Germaniei.

„Lucrările de la Lenau sunt întârziate din toate punctele de vedere. Urmează ca joi dimineață să vină 23 de ferestre care să acopere, până la începutul şcolii, clasele din cadrul liceului. Urmează să se desfășoare în continuare lucrări în curţile interioare, finalizarea termosistemului şi foarte probabil nu cred că vom da ordin de începere pentru faţadă anul acesta pentru că sunt încă multe lucrări de terminat în interior şi ele trebuie executate înainte de a ne apuca de orice altceva”, declara, zilele trecute, viceprimarul Dan Diaconu. Oficialii municipalităţii spun că societatea care se ocupă de execuţie… are probleme cu banii, mai exact, că sunt întârzieri „din cauza capacității financiare reduse a firmei care a câştigat proiectul, firma Paluni”, a explicat viceprimarul Diaconu.

De celalaltă parte, consilierii PDL sunt nemulţumiţi şi de calitatea lucrărilor care se execută la Lenau, anunţând că vor sesiza autorităţile locale pentru a vedea dacă acolo s-a respectat proiectul, având în vedere faptul că este vorba despre o clădire istorică.

„Dincolo de faptul că Lenaul este o unitate de învăţământ, să nu uităm că este o clădire importantă, istorică, din zona zero a oraşului, care ar trebui tratată ca atare. Lucrările de renovare trebuie să se execute după nişte standarde care să ţină şi de calitatea de clădire istorică. Se pare însă că, aşa cum au început lucrările, nu se ţine cont de acest lucru. Lucrările se desfăşoară total haotic, cu materiale care nu sunt adaptate acestui tip de clădire şi un exemplu este pavarea holului de intrare cu dale de beton care se regăsesc în parcările supermarket-urilor poate şi în niciun caz nu şi-ar avea locul în holul unei clădiri monument istoric. Nu cred că este acceptabil ca o clădire istorică din centrul oraşului să aibă holurile pavate cu dale de beton”, a atras atenţia consilierul local Ştefan Sandu.

Democrat-liberalul a vorbit şi despre situaţia imobilului în care funcţionează Colegiul Naţional C.D. Loga, unde reabilitarea acoperişului întârzie să înceapă, până acum au avut loc doar intervenţii minimale, Sandu afirmând că există pericolul ca tavanele să se prăbuşească peste elevi.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor