Recital de pian cu Teo Milea la Galeria Jecza

De A.S.
Reactualizat la:
1Comentariu
Recital de pian cu Teo Milea la Galeria Jecza
Recital de pian cu Teo Milea la Galeria Jecza
După mai multe concerte în Bucureşti şi Arad, pianistul Teo Milea s-a întors la Timişoara şi vrea să vă convingă – dacă nu a făcut-o deja – că muzica-i un leac de suflet. Melomanii timişoreni îl vor putea asculta sâmbătă seara la Galeria Jecza de pe Calea Martirilor.

„Arta lui Teo Milea nu se coace doar la el în studio, ea se aprinde la intersecţia a două cercuri: cercul artistului care se traduce pe sine şi al publicului care se caută pe el însuşi în ceea ce ascultă. După succesul recitalurilor susținute în București și Arad, în care artistul a ridicat publicul în picioare, fiind răsplătit cu ropote de aplauze, Teo Milea revine acasă, dorind să arate și publicului timișorean că „Muzica-i un leac de suflet”, promițând o călătorie prin stările variate ale poveştilor din piesele sale. Teo Milea, cunoscut și pe plan local ca un artist autentic, plin de culoare, își va prezenta propriile compoziții dedicate pianului în Recitalul “pe clape albe…şi negre”, promovând astfel primul material discografic care va apărea anul viitor”, anunţă cei de la Piano Events – Companie d`artă pură, care promovează acest eveniment.

Acesta va fi ultimul recital susţinut de Teo Milea în această formulă, anul acesta, la Timișoara.  Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 19.00, la Galeria Jecza de pe Calea Martirilor nr. 51/52 – 53. Preţul biletelor este de 30 de lei, acestea urmând să fie puse în vânzare la faţa locului cu o oră înainte de începerea recitalului.

Dupa metrou, Teo Milea vrea sa concerteze si-n Gara de Nord din Timisoara



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor