Vă reamintim că, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul „Școlii anticorupție”, un proiect derulat de Asociația Studenților la Științe Politice, a fost realizat un studiu sociologic privind percepția corupției în rândul elevilor din Timișoara. Aproape jumătate din cei peste 500 de elevi intervievați în cadrul acestui sondaj, mai exact 48 la sută, au spus că au observat un act de corupție în școala lor. Toți cei intervievați studiază la licee de prestigiu din Timișoara. Anul trecut, la aceeași întrebare, au răspuns afimativ 42 la sută dintre repondenți. Marja de eroare a sondajului din acest an a fost calculată la 4 la sută de coordonatorul acestuia, prof. univ. Robert Reisz, decanul Facultății de Științe Politice.
Dacă anul trecut rezultatele acestui sondaj au fost trecute cu vederea, anul acesta, apariția lor pe tion.ro a produs o mare agitație, atât în mediul universitar, cât și în cel preuniversitar. Universitatea de Vest din Timișoara, partener al proiectului „Școala anticorupție” s-a distanțat de acest studiu, rectorul Marilen Pirtea susținând că nu au fost respectați pașii pentru ca instituția pe care o conduce să își asume acest sondaj, indiferent de rezultatele sale.
În învățământul preuniversitar, rezultatele au avut un impact și mai mare. Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului a vorbit, joi, cu reporterii tion.ro și susține că atât întreg sondajul, cât și articolul din Timiș Online sunt eronate. Mai mult, ea susține că directorii unităților de învățământ enumerate în rezultatele sondajului nu știau nimic de acesta, deși unele școli au fost partenere ale proiectului „Școala anticorupție”.
„Eu am aflat alaltăieri seară, colegii mei au pus pe grupul inspectorilor, linkul prin care s-a publicat acel studiu. Inițial am încercat să dau de profesorul al cărui nume era vehiculat în presă, să-l rog să îmi spună dacă pot intra oficial în posesia acelui studiu. Când am văzut că sunt enumerate toate unitățile de învățământ de top din județul Timiș și că se vorbea de un număr de 546 de elevi care au fost chestionați și în același timp se aprecia ca ei fiind jumătate din elevii liceelor de top, în mod evident, eu cunoscând datele statistice, mi-am dat seama că este incorect, este o eroare clară. Nu poți să spui când eu am 100.000 de elevi și preșcolari în județul Timiș și 1500 de elevi pe fiecare din unitățile de top, nu poți să spui că 500 de elevi reprezintă jumătate din elevii unităților de învățământ de top din Timiș. Am văzut acel așa-zis clasament. Am crezut că este ceva complet eronat, pentru că nu aveau cum să intre în unitățile de învățământ să facă acest sondaj fără acordul directorilor, regulamentul prevede lucrul acesta. L-am sunat pe domnul rector, pe prorector, păreau la fel de uimiți ca și mine, au spus că nu cunosc absolut nimic despre acest studiu, că Universitatea de Vest din Timișoara în mod sigur nu și-l asumă, nu este un studiu pe care ei să-l fi făcut, nici nu-și permit că facă acest lucru. Nu poți să faci un studiu despre corupție fără să ai toate elementele, fără să fi avizat în acest sens, și mai mult, nu poți să dovedești că ai făcut lucrul acesta intrând în niște unități de învățământ unde directorii nu știu nimic”, a declarat Danielescu pentru tion.ro.
Inspctorul școlar general mai susține și că s-a mirat să vadă că în topul școlilor unde elevii susțineau că au observat acte de corupție se află și C.D. Loga, experiența ei cu directorul acestei unități și cu cei care lucrează acolo fiind alta.
„Colegii mei au intrat în posesia celor nouă întrebări (sondajul a avut un număr de 16 întrebări – n.r.). Un studiu sociologic nu este conturat în jurul a 9 întrebări, dintre care cinci aveau bătaie directă înspre actele de corupție. Nu se dădea în presă absolut nimic despre modul în care copiii ar fi apreciat și ar fi înțeles corupția. Mirarea mea a fost când am văzut că pe locul doi se afla Colegiul Național C.D. Loga pentru că întâmplător sunt într-o relație cu acest colegiu, cunosc directorul, știu cât sunt de riguroși pentru că de dimineața până seara citim adresele lor și sunt de o perfecțiune mai mult decât pot crede cei din afară și nu mi-a venit să cred că se află pe locul doi. M-am gândit că dacă 500 și ceva de elevi au fost chestionați în acest studiu, câți puteau să fie din Loga, astfel încât el să fie relevant, când Loga ajunge la 1.500 de copii”, a mai spus Danielescu.
Ea a mai adăugat că și cei din învățământul preuniversitar ar putea să scoată în evidență „niște rezultate” despre cei din mediul universitar, însă „nu este cazul” să se întâmple acest lucru, deoarece între cele două medii există o relație „mai mult decât bună”.
„Cred că nu merita învățământul preuniversitar, și noi la rândul nostru putem să apelăm la fel de ușor și să scoatem în evidență niște rezultate pe care noi le considerăm despre mediul universitar și nu cred că este cazul. Cred că suntem într-o relație mai mult decât bună între mediul universitar și cel preuniversitar, cred că cei care au făcut lucrul acesta au realizat un deserviciu nu numai învățământului preuniversitar, ci, dimpotrivă, învățământului universitar în primul rând pentru că studiul nu se ridică la ceea ce ar trebui să se ridice și nu respectă rigurozitatea unui studiu sociologic”, a mai spus Danielescu.
Ea a mai precizat că întotdeauna va încuraja elevii și părinții să sesiseze dacă observă acte de corupție, dar până acum nu a fost cazul ca inspectoratul să se implice decât în medierea unor „erori” în relația dintre părinți, elevi și cadrele didactice.
„Consider că nu putem cataloga ca fiind o problemă corupția în mediul preuniversitar după rezultatele acestui studiu, după aceste întrebări, puse într-un mod atât de aleator. Actele de corupție nu sunt o noutate și ele pot fi evidențiate în toate mediile, dar nu cred că ne permitem să catalogăm că în mediul preuniversitar și în școli actele de corupție sunt mai mult sau mai puțin relevante și evidente. Pentru toți ar trebui, nu numai pentru mediul preuniversitar, să fie sporită atenția în ceea ce privește identificarea unor acte de corupție, dar cred că transparența decizională atât a mea cât și a colegilor din unitățile de învățământ ar trebui să-i încurajeze și pe părinți și pe elevi ca atunci când identifică astfel de fenomene să le sesizeze, întrucât acolo unde este cazul să poată fi corectate. Însă nu ni se aduc la cunoștință aceste cazuri în urma unor acte de corupție, ci pur și simplu au fost poate niște erori în relațiile pe care le avem în unitățile de învățământ între cadre didactice și părinți, și de fiecare dată instituția pe care o coordonez s-a implicat în a le lămuri și a eradica astfel de situații. Dar nici poveste de acte de corupție. Dacă vorbim de corupție, atunci deja vorbim de organe implicate în astfel de situații și nu știm nici cu certitudine de unde a fost luat eșantionul, dacă acei copii au înțeles ce înseamnă corupția și suntem complet oripilați de situația în care am fost puși. Din respect pentru colegii noștri din aceste unități de top cred că scuzele ar trebui să fie cele care să reușească, într-un procent mic, să ne scoată din situația penibilă în care suntem acum”, a mai spus Danielescu.
Ea a ținut să sublinieze că ISJ Timiș nu recunoaște acest studiu, instituția neavând nici măcar certitudinea că el a fost realizat.
„Nu recunoaștem acest studiu. Noi am fost foarte deschiși în parteneriatul cu UVT, lăsându-i pe colegii noștri din mediul universitar că vină cu studenți în mediul preuniversitar și să învețe studenții să facă practică prin munca cu elevii. Prin căi care nu sunt tocmai cele corecte s-a intrat probabil în aceste unități de învățământ, dacă studiul există, și s-au prelucrat niște chestionare, probabil, pentru pregătirea unei teze de doctorat. Domnul rector spune că nu își asumă acest studiu. Noi nu avem certitudinea că el s-a realizat într-adevăr, nu știm dacă chestionarele au fost aplicate sau dacă datele au fost pur și simplu inventate. Nu există un aviz, nu știm dacă s-a intrat în aceste unități de învățământ, nicio școală nu poate să spună decât că da, a primit studenți la Sociologie, am fost deschiși și nu știm dacă elevii au fost intervievați sau nu privind actele de corupție în momentul în care s-a desfășurat practica”, a mai adăugat inspectorul școlar general al județului Timiș.
În încheiere, Aura Danielescu a ținut să sublinieze că este „regretabil” că acest studiu a fost publicat.
„E regretabil că s-a întâmplat lucrul acesta. Noi nu ne-am fi permis niciodată să catalogăm sau să avem opinii despre nivelul de corupție într-un alt mediu educațional decât al nostru. Nu suntem persoane abilitate. Ne ocupăm de educația copiilor, în mod sigur nu suntem perfecți, dar nici cei care au dezvoltat acest studiu bănuiesc că nu sunt perfecți”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul școlar general de Timiș, pentru tion.ro.
[related-post post_id=”1933570″]
[related-post post_id=”1934984″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!