RCS & RDS amână listarea la Londra

Reactualizat la:
RCS & RDS amână listarea la Londra
BUCUREŞTI – Operatorul RCS & RDS a decis să amâne listarea la Bursa de la Londra prin certificate globale de depozit, din cauza condiţiilor din piaţă, potrivit unui comunicat al Bursei de la Londra.

Compania de teleco­municaţii RCS & RDS intenţiona să atragă 500 milioane de dolari prin listarea la Bursa de la Londra a unui pachet de 15% din acţiuni, în luna decembrie, scria Reuters la începutul lunii octombrie. Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că firma preconiza să-şi listeze acţiunile de la începutul lunii decembrie.

Compania informa că va lista acţiunile sub formă de certificate globale de depozit (GDR), ale căror preţuri vor fi cuprinse între 5,25 şi 7,25 dolari, iar Reuters nota că valoarea de piaţă a companiei este de aproximativ 3,5 miliarde de dolari. Acţiunile de tipul GDR (Global Depositary Receipts) sunt titluri financiare ce-i permit unei companii să obţină capital vânzând pe pieţele internaţionale participaţii în cadrul societăţii.

Cifră de afaceri de 781 milioane de lei, în 2006

Compania anunţase că va oferi iniţial un număr de aproximativ 74,43 milioane de certificate, având o opţiune de suplimentare a ofertei cu alte 4,96 milioane. În 2006, RCS & RDS a raportat o cifră de afaceri de 781,3 milioane de lei, în creştere cu peste 95% faţă de 2005, când a raportat o cifră de afaceri de 397,7 milioane de lei. Anul trecut, RCS & RDS a obţinut un profit net de 122,7 milioane de lei, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor.

Compania RCS & RDS oferă servicii de televiziune prin cablu RCS, telefonie fixă RDS.Tel, servicii de televiziune prin satelit Digi TV, internet RDS.Net şi RDS.Link. Per total, compania are 4,8 milioane de clienţi în şase ţări: România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Croaţia şi Serbia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor