RCM Timisoara incepe sezonul oficial in echipament nou

De M. Hoster
Reactualizat la:
7Comentarii
RCM Timisoara - prezentare echipament
RCM Timisoara - prezentare echipament
Formaţia de rugby a Timişoarei a făcut miercuri un nou pas spre consacrarea clubului ca unul cu adevărat profesionist. Într-un cadru festiv, în faţa a zeci de fani timişoreni, RCM Universitatea de Vest Timişoara a prezentat noul echipament cu care va activa începând cu primul meci oficial din acest an, cel de sâmbătă, pe teren propriu, cu Baia Mare, de la ora 10.

RCM va juca într-un echipament furnizat de O’Neills, un producător de echipament pentru rugby extrem de cunoscut. Pentru a vă da seama despre cine este vorba, să spunem că sub această marcă evoluează şi campioana Angliei, Harlequins. “A fost o surpriză pentru mine, mă aşteptam să fie mulţi fani, dar nu aşa de mulţi! Acum avem cu toţi un echipament uniform, suntem o echipă adevărată”, ne-a declarat antrenorul echipei, cunoscutul Chester Williams.

Prezentarea oficială a echipamentului a însemnat un eveniment în sine, cele patru variante a tricourilor de joc, care combină cele două culori ale clubului, albastru şi galben, a aparţinut unor fete de la Universitatea de Vest, instituţie care este inclusă şi în denumirea oficială a clubului timişorean. A urmat prezentarea întregii echipe, în aplauzele spectatorilor pe scenă şi-au făcut apariţia toţi sportivii cu care antrenorul Williams va aborda meciurile din acest an.

Primul meci, unul extrem de dificil

Încrezător, dar în acelaşi timp şi puţin temător înaintea primului meci, Chester Williams va da piept sâmbătă, pe teren propriu, cu cei de la Baia Mare. “Este un meci dificil, noi trebuie să facem tot să îl câştigăm. Într-adevăr, este primul meci oficial în care va juca echipa în noua formulă, eu am încredere că vom câştiga. Sigur echipa este mai puternică decât anul trecut”, a mai subliniat Chester.

“Şeful”, Dan Dinu, priveşte în perspectivă şi dă asigurări că puterea clubului este una reală. “Avem un buget de 1,5 milioane de euro. Este cel mai mare din România. Sunt sigur că vom face faţă şi în meciurile din Challenge Cup”, a declarat Dinu, la prezentarea oficială.

Cel mai puternic adversar al celor două combatante în partida de sâmbătă ar putea fi chiar terenul din Ronaţ, vremea proastă din ultimele zile a “umezit” serios gazonul, iar cel mai probabil sâmbătă va fi mult noroi pe teren…



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor