RCM se desparte de play-off cu o noua infrangere. Timisoara – Steaua Bucuresti: 18 – 19

De M. Hoster
3Comentarii
RCM se desparte de play-off cu o noua infrangere
RCM se desparte de play-off cu o noua infrangere
RCM Timişoara şi-a realizat obiectivul, a terminat play-off-ul pe primul loc, dar nu a încheiat într-un mod prea fericit. Echipa bănăţeană a luat bătaie în ultimul meci de pe teren propriu, sâmbătă, de la cei de la Steaua. Din păcate, atitudinea unor sportivi nu a fost una corectă, mulţi ştiind deja echipa „cu sacii în căruţă” și jucând pe măsură. Noroc cu forcingul de final…

RCM Timişoara a fost sâmbătă învinsă de cei de la Steaua Bucureşti în ultima partidă de pe teren propriu, scor 18 – 19. Dacă nu ar fi fost finalul de meci, atunci când RCM chiar a arătat că poate, înfrângerea putea să fie chiar ruşinoasă. E greu de înţeles cum o echipă cu un potenţial atât de mare şi cu jucători atât de valoroşi să nu poată da în teren tot ce poate…

Chiar şi aşa, meciul a fost unul foarte frumos, de remarcat ambiţia ieşită din comun a steliştilor. Bucureştenii au tras de orice balon, de orice şansă, doar cu gândul la victorie. Ce e bine e că RCM a scăpat în finală de cel puţin una dintre cele două echipe care au învins-o în acest sezon, CSM Baia Mare şi Steaua Bucureşti, cele două îşi vor împărţi una dintre semifinale, în timp ce Timişoara va avea parte pe teren propriu de un adversar mult mai uşor, Farul Constanţa.

Fără mare parte dintre titulari în teren, RCM şi-a încercat norocul în partida cu Steaua pe mâna jucătorilor mai puţin utilizaţi în teren. Se pare că aceştia sunt cam „ruginiţi”, lipsa minutelor în teren afectând jocul lor.

Steaua a pornit ca din puşcă şi a deschis scorul cu o lovitură de pedeapsă. Nu a durat mult şi a urmat şi primul eseu al meciului. Jody Rose a greşit şi Cazan a înscris. Cel care a mai salvat din onoarea Timişoarei a fost Conache, el a marcat prima dată dintr-o lovitură de pedeapsă, majorând avantajul dintr-un dropgol superb. Vlaicu a mai marcat pentru Steaua din două lovitură de pedeapsă şi a dus scorul pauzei la 6 – 14.

Şedinţa tehnică ad-hoc ţinută de antrenorul Chester Williams nu a avut prea multe efecte, jocul elevilor săi nu s-a îmbunătăţit semnificativ. Primul eseu timişorean a venit extrem de târziu şi a fost opera lui Conache. Din păcate, o transformare destul de simplă nu a urmat şi scorul a rămas la 11 – 19.

Scorul final urma să fie de 18 – 19, dar aceasta nu pentru că Timişoara ar fi culcat mingea în terenul de ţintă ci pentru că arbitrul a acordat un eseu de penalizare pentru jocul ruşinoş de obstrucţionare practicat de stelişti. A urmat transformarea şi jocul s-a încheiat cu privirile gazdelor în pământ.

RCM a jucat cu Militaru, Turashvili, Mariş, Popârlan, Drenceanu, Morrison, Rus, Nabalei, Shamkharadze, Rose, Fercu, Sola, Tuiatua, Van Vyk, Conache. Au mai jucat: Umaga, Dumitru, Ţăruş, Pungea, Lazăr, Căpăţână.

Semifinala timişoreană a campionatului va avea loc pe 28 septembrie.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor