Razie în baruri: elevii chiulangii au fost luaţi la rost de poliţişti

10Comentarii
Razie în baruri: elevii chiulangii au fost luaţi la rost de poliţişti
Elevii din tot judeţul au fost marţi în atenţia poliţiştilor. Agenţii au controlat toate barurile şi cafenelele din jurul şcolilor, pentru a-i prinde pe chiulangii. Numai la Timişoara, mai bine de 60 de elevi au fost găsiţi prin diverse localuri în timp ce fentau cursurile şi îşi omorau timpul la o cafea. | Video


Timişoara este oraşul barurilor şi al
cafenelelor şi reprezintă o tentaţie
prea mare pentru unii dintre elevii timişoreni. De
cele mai multe ori în loc să aleagă
să meargă la şcoală, ei
preferă să-şi omoare timpul prin
localurile din oraş. Poliţiştii, dar
şi cei de la Inspectoratul Şcolar Timiş,
organizează periodic acţiuni prin care
speră să îi convingă pe elevi
să nu mai chiulească. Numai la cea mai
nouă „ieşire” de acest fel,
agenţii de proximitate şi cei de la prevenire
au surprins mai bine de 60 de tineri care-şi
făceau orele de şcoală la o cafea.
Următorii în topul chiulangiilor sunt
lugojenii şi cei din Sânnicolau Mare. La
polul opus însă se află Deta, unde
poliţiştii nu au găsit nici măcar
un singur elev care să fi călcat
strâmb. Poliţiştii le-au luat datele
copiilor pe care i-au prins cu chiulul şi
urmează să transmită datele acestora
către Inspectoratul Şcolar, urmând
să fie anunţaţi părinţii care
vor încerca să-şi aducă odraslele
pe drumul cel bun.

R. Jurchela

raoul.jurchela@informmedia.ro

Taguri: , , , ,


10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor