Razboiul dintre PSD si PNL a trecut la faza de boicotare a proiectelor. Calin Dobra vrea sa ii aduca pe liberali la discutii

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
26Comentarii
Razboiul dintre PSD si PNL a trecut la faza de boicotare a proiectelor. Calin Dobra vrea sa ii aduca pe liberali la discutii
© Foto: arhiva
Timișoara ar putea să piardă construcția unui spital regional, proiect aprobat în ședința de miercuri a Guvernului, dacă liberalii vor continua să boicoteze proiectele de patrimoniu din Consiliul Județean Timiș. Este avertismentul președintelui PSD Timiș, Călin Dobra, care susține că întreg războiul dintre cele două partide a început de la caracterul temperamental al omologului său liberal, Nicolae Robu.

Dobra a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că Guvernul a aprobat un memorandum prin care în țară se vor construi mai multe spitale regionale, unul dintre acestea urmând să fie ridicat și la Timișoara. De fapt, dacă este să ne luăm după liderul social-democraților, construcția ar urma să fie făcută la Giroc, dar locația încă nu este bătută în cuie. Totuși, Dobra se așteaptă la boicot din partea consilierilor liberali, care au mai „trântit” recent două proiecte de patrimoniu: cel de construire a unui centru de legume-fructe și sala polivalentă de la Giroc.

„Totul s-a transformat într-o luptă politică sută la sută. Bineînțeles că îi deranjează foarte mult că se demarează proiecte”, a declarat Dobra.

El susține că războiul a reînceput marți, când consilierii locali PSD au refuzat să aprobe proiectul de încredințare directă către SDM a mentenanței sistemului computerizat de management al traficului. Imediat după vot, Robu a avut o ieșire nervoasă. Ulterior, el a vorbit la telefon cu liderul PSD Timiș, Călin Dobra, însă discuția a degenerat în ceartă, așa că cei doi nu își mai vorbesc în prezent.

Președintele PSD Timiș susține, însă, că nu există niciun boicot în Consiliul Local Timișoara, consilierii partidului refuzând să voteze proiecte care le sunt aduse la cunoștință cu o oră, două sau trei înainte de vot, deoarece nu au timp să le studieze. În același timp, spune Dobra, în Consiliul Județean Timiș, condus de el, există clar un boicot al PNL deoarece consilierii județeni au timp să studieze proiectele propuse, iar în cazul centrului de legume-fructe, locația a fost aleasă de specialiști, nu de reprezentanți ai CJ Timiș.

„Fac un apel către echipa liberală și din Consiliul Județean Timiș și de la primărie să respecte PSD și să înțeleagă că datorită PSD Nicolae Robu a ajuns primar în 2012. Dacă nu exista PSD, dânsul nu ajungea acum în funcția de primar”, a declarat Dobra.

El se arată dispus să se așeze la masa discuțiilor cu cei de la PNL, însă susține că nu va negocia niciun aspect din cele trei proiecte mari pe care CJ Timiș vrea să le demareze: centrul de legume-fructe, spitalul regional și sala polivalentă. În aceste condiții pare puțin probabil ca blocajul administrativ să fie depășit prea curând, având în vedere că nici PSD nici PNL nu dețin majoritate absolută în Consiliul Județean Timiș, respectiv Consiliul Local Timișoara.

Video: Facebook/PSD Timiș



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor