Războaiele din ultimii 15 ani din Africa au costat miliarde de dolari

Războaiele din ultimii 15 ani din Africa au costat miliarde de dolari
AFRICA – Costurile conflictelor survenite între 1990 şi 2005 în 23 de state africane s-au ridicat la aproximativ 300 miliarde de dolari, echivalentul ajutorului internaţional acordat continentului negru în aceeaşi perioadă.

“Costurile conflictelor asupra dezvoltărilor continentului african s-au ridicat la aproximativ 300 de miliarde dolari între 1990 şi 2005. Această sumă este echivalentă sumelor primite drept ajutor internaţional în aceeaşi perioadă”, a precizat acest studiu, realizat de Oxfam.
Studiul, intitulat “Miliardele pierdute ale Africii”, arată că, în medie, un război, război civil sau o rebeliune, au redus cu 15% activitatea economică. Între 1990 şi 2005, un număr de 23 de state au fost implicate în conflicte.
“Continentul african pierde în medie 18 miliarde de dolari pe an din cauza conflictelor armate”, explică raportul.
“Această sumă ar putea contribui la stoparea răspândirii virusului HIV/SIDA şi a tuberculozei sau la crearea unei rezerve substanţiale de apă potabilă, la asigurarea igienei şi susţinerii un sistem de educaţie”, a declarat consilierul Oxfam pentru Africa, Irungu Houghton.
Coordonatorul proiectului, Joseph Dube, a subliniat că aceste conflicte au “un impact economic devastator”, susţinând “comerţul internaţional cu arme şi creând niveluri şocante ale suferinţei umane”.
“Implor toate guvernele africane şi statele producătoare de arme să susţină tratatele ce reglementează comenţul cu arme. În caz contrar, costurile suferinţelor africanilor vor continua să fie enorme”, a adăugat acesta.

SURSA:THE MONEY CHANNEL



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !