Rău-platnicii nu mai beneficiază de amplasamente pentru terase

4Comentarii
Rău-platnicii nu mai beneficiază de amplasamente pentru terase
Consiliul Local Timişoara a hotărât ca în 2010 să fie scoase la licitaţie, în Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, doar amplasamentele de terase ale căror foşti beneficiari au renunţat la spaţii sau nu şi-au achitat obligaţiile către bugetul local.

Aleşii locali au aprobat, la sfârşitul lunii trecute, un proiect de hotărâre prin care se prelungeşte valabilitatea acordurilor de funcţionare pentru terasele sezoniere, amplasate pe domeniul public, în Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, în urma câştigării unor licitaţii, cu câteva condiţii, în anul 2010. Se precizează că de prelungire beneficiază doar societăţile care şi-au achitat toate obligaţiile financiare faţă de bugetul local şi cele care au punct de lucru cu grup sanitar propriu la o distanţă mai mică de 250 de metri de terasă.

Autorizarea se va face lunar, cu achitarea anticipată a taxelor aferente ocupării domeniului public, iar în cazul în care vor începe lucrări de reabilitare în zona centrală terasele trebuie desfiinţate în 15 zile de la înştinţarea comercianţilor sau vor fi demolate pe cale administrativă. Doar pentru amplasamentele rămase libere vor fi organizate licitaţii în 2010. Reprezentanţii primăriei nu pot spune încă despre câte amplasamente va fi vorba. Cert este că în momentul în care a fost aprobat proiectul de hotărâre, la finele lunii trecute, municipalitatea se afla în instanţă cu nouă societăţi, patru în Piaţa Victoriei şi cinci în Piaţa Unirii, pentru recuperarea debitelor restante de anul trecut, potrivit reprezentanţilor Serviciului Publicitate şi Comerţ al Primăriei Timişoara. Autorităţile locale au dat în judecată societăţile, pentru a recupera banii constând în taxa de ocupare a domeniului public. Iar unii dintre comercianţi aveau şi datorii de aproape 20.000 de lei. De asemenea, unii dintre ei ar putea renunţa de bunăvoie la amplasamente.

Proiectul adoptat de consiliul local a fost comunicat prefecturii, după ce vine hotărâre de la prefectură vom merge la toţi la cei care au avut terase şi le vom lăsa o invitaţie, le dăm un termen de cinci zile să se prezinte la primărie şi să ne spună dacă mai vor amplasamentele şi să vedem dacă respectă nouă hotărâre de consiliu, pentru a vedea exact ce amplasamente vor fi scoase la licitaţie”, a explicat şeful Serviciului Publicitate şi Comerţ de la primărie, Adrian Ilin.

Terasele din cartierul Cetate amplasate în faţa punctului de lucru, pentru care nu s-au organizat licitaţii, vor fi autorizate lunar, cu posibilitatea prelungirii acordului de funcţionare, şi trebuie desfiinţate la fel, în cazul în care încep lucrări de reabilitare în zonă.

După ce vor fi reabilitate Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei, ceea ce e greu de estimat când se va întâmpla, vor fi scoase la licitaţie toate amplasamentele de terase din aceste zone.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor