Răţuştele se întrec din nou pe Bega

5Comentarii
Răţuştele se întrec din nou pe Bega
În perioada 19-21 iunie 2009 va avea loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Bega Bulevard la Timişoara, menit să pună în valoare potenţialul canalului. Una din principalele manifestări va fi „Cursa răţuştelor” pe Bega, iar Filarmonica Banatul le pregăteşte timişorenilor noi surprize.


Prima ediţie a Festivalului 
Bega  Bulevard, organizat de
Primăria Timişoara, în
colaborare cu Consulatul Germaniei, Societatea
Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ)
şi Clubul Rotary Timişoara,
a avut loc în toamna anului trecut. În
cadrul festivalului a fost
organizată, în premieră, „Cursa
răţuştelor” pe
Bega: peste 5.000 de
răţuşte din plastic au fost lansate la
apă, dintr-un camion, de pe Podul Tinereţii,
într-o întrecere până la Podul
Traian.


Înainte de competiţie,
timişorenii au putut
„adopta”, contracost,
răţuşte, iar
câştigătorii au fost premiaţi. Din
păcate, timişorenii au avut
parte de o vreme ploioasă şi au fost
câteva probleme de organizare.
Festivalul a mai cuprins
expoziţii, concerte, spectacole de teatru,
dezbateri, workshop-uri şi alte concursuri.


Anul acesta, Festivalul  Bega 
Bulevard
va avea loc în perioada 19-21
iunie: răţuştele se vor întrece
din nou pe Bega (în 21 iunie),
Filarmonica Banatul pregăteşte un spectacol
pentru copii – basmul simfonic
„Petrică şi lupul”, de Serghei
Prokofiev, şi alte surprize, dar în
funcţie de turneele pe care le va avea în
aceea perioadă, vom avea parte de un spectacol de
lasere pe Bega, cu proiecţii de
imagini cu Timişoara de
altădată, vor fi concerte, piese de teatru
pentru cei mici, expoziţii şi alte
evenimente.


De asemenea, municipalitatea va prezenta noul Plan
Urbanistic Zonal, elaborat împreună cu GTZ,
cu propunerile de dezvoltare şi de revitalizare a
malurilor canalului Bega.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor