RATT le propune călătorilor o întoarcere în perioada anului 1869, mai exact, pe data de 8 iulie, când primul tramvai tras de cai ieşea pe traseu în Timişoara, între Piaţa Traian – locul restaurantelor boeme – şi Cetate, cartierul central al oraşului.
Cu ocazia Zilei Transportului Public Local, RATT îi invită pe timişoreni, luni, 8 iulie 2013, la o cursă gratuită cu tramvaiul turistic. Pe durata călătoriei, un ghid va vorbi despre începutul tramvaiului în Timişoara.
Prima cursă va pleca din Piaţa Libertăţii la ora 11.00. Următoarele două curse vor trece prin Piaţa Libertăţii la orele 12.00 şi 13.00.
„Dorim să ne amintim de prima ieşire a tramvaiului tras de cai din actualul depou de pe bulevardul Take Ionescu. Vom reface împreună primul traseu, din cartierul Fabric până în Iosefin, pe ruta: Piaţa Traian – Piaţa Libertăţii – Catedrala Mitropolitană – Piaţa Iosefin – Gara de Nord şi retur. Tramvaiul va porni din nou pe vechiul traseu însoţit de muzica vremurilor de odinioară. De la ora 10.30, tot în Piaţa Libertăţii va avea loc un concert susţinut de formaţia timişoreană de copii „Peregrinii”. Concertul va recrea atmosfera Timişoarei de altă dată prin interpretarea melodiilor lumii la instrumente autentice: caval, acordeon, ukulele, bodhran, fluiere, mandolină”, precizează şefa Biroului Relaţii Publice al RATT, Silvia Oprea.
Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 144 de ani de la introducerea tramvaiului în Timişoara, care este al treilea oraş după New York (1825) şi Paris (1854) ce a beneficiat de acest mijloc de transport pe atunci modern, spun reprezentanţii RATT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!