Rata inflaţiei – pentru prima dată sub 5%

Rata inflaţiei – pentru prima dată sub 5%
BUCUREŞTI – Rata inflaţiei a scăzut pentru prima dată sub 5 la sută în România după anul 1989, potrivit Băncii Naţionale a României. Guvernatorul Mugur Isărescu a prognozat că rata inflaţiei a scăzut cu peste 3 procente faţă de anul trecut şi că va scădea în continuare anul viitor.

Pe de altă parte, şeful BNR crede că viitorul nu este nici foarte “roz” şi a prezentat pericolele care ameninţă în perioada următoare ţinta de inflaţie.

Mai mulţi factori au contribuit la o inflaţie mică

Guvernatorul Isărescu a admis că norocul a fost de partea BNR: producţia agricolă a fost bună, preţul internaţional la petrol nu a mai explodat, deci nici cel la combustibili pe piaţa internă şi nici creşterile de preţuri la utilităţi nu au fost spectaculoase.

Totuşi, Mugur Isărescu a spus că această scădere a inflaţiei s-ar datora şi politicii restrictive impuse de Banca Naţională şi eforturilor guvernului de a nu face un exces de cheltuieli, în special pentru creşteri salariale – efort care ar trebui făcut şi anul viitor.

De altfel, Mugur Isărescu a avertizat guvernul că Banca Naţională nu trebuie să fie singura instituţie care ţine în frâu inflaţia. “Banca Naţională trebuie în continuare să fie ajutată. În general, nu există alternativă mai bună la combinaţie sănătoasă, echilibrată de politici economice, în care ai şi politică monetară, dar şi politică fiscală şi politică salarială, eventual şi politică de restructurare.”

“Noi dorim ca, în general, câştigurile salariale să fie rapide, dar sub productivitate, cel mult, să nu depăşească cu mult productivitatea.” “De multe ori, o politică monetară mai restrictivă, încercând să compenseze alte relaxări, face şi rău”, a spus Mugur Isărescu.

Creşteri de preţuri după 1 ianuarie 2007

Guvernatorul BNR a mai spus că va comanda un studiu pe această temă, dar are deja o idee despre ce se va petrece după 1 ianuarie 2007. El a adăugat că vor fi de aşteptat cel puţin în primele luni ale anului viitor unele creşteri de preţuri.

Acestea nu vor fi însă spectaculoase şi nici nu vor avea un impact semnificativ. În aceste condiţii, Banca Naţională continuă să creadă că, în 2007, inflaţia va fi de aproximativ 4% iar în 2008 ar putea să scadă la 3,8%. Guvernatorul Mugur Isărescu a spus că această majorare, iniţial programată pentru 1 ianuarie 2007, nu va afecta ţinta de inflaţie de 5% pe acest an.

Guvernatorul Isărescu a adăugat că e greu de estimat care va fi efectul asupra celolalte preţuri, însă că este de părere că acestea nu se vor majora decât cu aproximativ 0,5%, deci, vor afecta mai puţin inflaţia decât introducerea taxei pe viciu, pe alcool şi ţigări.

Guvernatorul Băncii Naţionale a spus că e mai bine că majorarea preţului la gaze a avut loc în noiembrie şi nu în ianuarie, cum se prevăzuse iniţial. Pe de altă parte, Mugur Isărescu a spus că alte majorări surpriză ale preţurilor la gaze vor putea mări preţurile pe anul viitor. BNR avertizează Guvernul să evite noi majorări necontrolate ale preţurilor.

În statele Uniunii Europene care au adoptat euro media ratei inflaţiei este de 1,6 %, iar pe ansamblul celor 25 de state membre 1,9 la sută. Bulgaria şi-a fixat o ţintă de inflaţie de 6,6% anul acesta, iar în octombrie inflaţia la bulgari a fost de 5,7%.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor