Asăvoaie a fost ales de un juriu de 60 de persoane, dintre care 43 sunt membri ai Congresului şi Senatului SUA. Clujeanul a fondat organizaţia caritabilă în urmă cu 14 ani şi alături de el s-au implicat direct în munca organizaţiei soţia Cornelia şi cei trei copii ai lor. În timp. a devenit preşedinte al Adunării Generale Prison Fellowship (PF) din Europa şi membru al Boardului Internaţional al PF la care sunt afiliate 114 organizaţii PF din lume. PFR are şase centre caritabile în Cluj. Toate cele şase centre oferă masă, adăpost şi ajutor de specialitate copiilor străzii, persoanelor fără adăpost, copiilor delincvenţi şi celor ai căror părinţi sunt după gratii, dar şi mamelor tinere, respinse de familie pentru că au rămas însărcinate. În prezent, cei 136 de asistenţi sociali, psihologi şi jurişti încearcă să ajute 300 de beneficiari să ducă o viaţă normală. Dintre cei 300 de asistaţi, 129 sunt copii. Acestora li se asigură zilnic transportul la şcoală.
Oricine merită a doua şansă
După 14 ani de activitate, care este sentimentul cu care plecaţi la ceremonia de premiere de la Washington?
Constantin Asăvoaie: Pe de o parte este bucuria pe care o simţim când schimbăm vieţile oamenilor, pe de altă parte este durerea că societatea se implică prea puţin şi persoanele care au fost private de libertate sunt reabilitate foarte greu.
Cum reuşesc foştii deţinuţi să se reintegreze în societate?
Constantin Asăvoaie: Datorită cazierului sunt respinşi aproape de peste tot, dar sunt şi patroni care, alături de noi, îşi asumă riscul. De obicei, angajarea foştilor deţinuţi este posibilă numai după nenumărate telefoane de recomandare şi insistenţe din partea noastră.
Care este cea mai mare satisfacţie de până acum?
Constantin Asăvoaie: În opt ani au trecut prin cele şase centre peste 1.100 de persoane. Dintre acestea, 75% au familii, loc de muncă şi siguranţa zilei de mâine.
Raluca Bugnar
Citiți principiile noastre de moderare aici !