Rapid ia un punct in Israel

Reactualizat la:
Rapid ia un punct in Israel
TEL AVIV – Echipa israeliană Hapoel Tel Aviv şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 2-2 (2-1), joi seara, în etapa a doua a Cupăei UEFA, Grupa G. Rapid a fost de doua ori condusa si a egalat de fiecare data.

Hapoel a condus în două rânduri, prin golurile lui Ibe Ogbonna (10) şi Walid Badeer (33), dar Rapid a egalat de fiecare dată, graţie reuşitelor lui Viorel Moldovan (14) şi Mugurel Buga (53).

După câteva minute de tatonare, Rapid a luat jocul pe cont propriu şi a căutat poarta gazdelor. Giuleştenii au avut o primă mare ocazie de gol în min. 10, la o fază şnur pe partea dreaptă: Măldărăşanu a fost găsit excelent în careu, dar şutul său din poziţie foarte bună a fost apărat de portarul Elimelech, care a salvat golul.

La faza imediat următoare, în acelaşi minut, rapidiştii sunt surprinşi pe contraatac, Toama centrează foarte bine, iar nigerianul Ogbonna, nemarcat în centrul careului, reia simplu cu capul în poarta lui Coman: 1-0 (10).

Avantajul gazdelor nu a durat mult, Rapid egalând după o acţiune a fundaşului Rada, care a pătruns în care şi, blocat de portarul Elimelech, a trimis în faţa porţii, de unde Viorel Moldovan a îndeplinit s implă formalitate: 1-1 (14).

Rapid a condus în continuare ostilităţile, dar fără a-şi crea ocazii de gol. Echipa lui Răzvan Lucescu a gafat, însă, din nou în apărare şi a primit gol: la un corner, Badeer a reluat cu capul imparabil, din 6 metri, profitând de lipsa de reacţie a fundaşilor rapidişti şi a portarului Coman: 2-1 (33). La o neînţelegere între Maftei şi Săpunaru, Barda trage la colţul scurt, dar  mingea loveşte plasa laterală (37).

Repriza se încheie cu un şut al lui V. Moldovan, reţinut cu siguranţă de portarul lui Hapoel (45). Rapid începe partea a doua cu o mare dorinţă de a restabili egalitatea, dar tot Hapoel ratează ocazii de gol, după noi ezitări ale apărării giuleştene. Ogbonna trimite de două ori periculos la poartă, dar Coman apără de fiecare dată (48, 52).

Elevii lui Răzvan Lucescu reuşesc egalarea, prin Mugurel Buga, rămas singur cu portarul, după o pasă superbă a lui Lazăr (53): 2-2. Apoi, Zicu trimite o minge cu efect de la marginea careului, dar balonul ocoleşte buturile lui Elimelech (56). Moldovan îl testează pe portarul lui Hapoel (59), dar acesta nu are probleme.

Acelaşi Moldovan are două bune şanse de gol, însă nu concretizează: la prima pătrunde în careu, dar este deposedat în ultimul moment de Badeer (66), iar apoi a ratat voleul din poziţie foarte bună (71). Finalul găseşte echipa gazdă în atac, presând la poarta lui Coman, iar arbitrul slovac nu vede un henţ în careu la Săpunaru, care ar fi putut schimba soarta meciului.

Hapoel este aproape de golul victoriei, la capătul unei faze prelungite, dar Badeer a tras peste poartă din poziţie foarte bună (84).În prelungiri, Grigore trage de la marginea careului, dar portarul Elimelech a salvat golul (90+3). Un rezultat bun la prima vedere, dar, după un joc modest al Rapidului, care putea spera la mai mult.

Hapoel Tel Aviv – Rapid Bucureşti 2-2 (2-1)
Au marcat:
Ibe Ogbonna (10), Walid Badeer (33), respectiv, Viorel Moldovan (14), Mugurel Buga (53).

Arbitri: Vladimir Hrinak, la centru; Vladimir Medved, Rastislav Kubica, arbitri asistenţi; Jozef Pavlik, arbitru de rezervă (toţi din Slovacia).

Cartonaşe galbene: Ogbonna (35), Zicu (54), Barda (77), Abutbul (82), Bădoi (85).

Hapoel: 1. Shavit Elimelech – 12. Dani Bondarv, 26. Javier Paez, 10. Walid Badeer, 20. Ygal Antebi – 8. Josef Abukasis (căpitan; 18. Shay Abutbul, 72), 7. Barukh Dego (3. Tal Chen, 46), 19. Luciano De Bruno, 15. Salim Toama – 11. Elyaniv Barda, 24. Ibe Ogbonna (14. Gil Vermouth, 76). Rezerve neutilizate: 22. Galil Ben Shanan – 21. Meir Perez, 27. Ivan Jolic, 77. Kfir Udi.

Rapid: 1. Dănuţ Coman – 19. Cristian Săpunaru, 24. Vasile Maftei (căpitan), 6. Ionuţ Rada – 9. Valentin Bădoi, 15. Costin Lazăr, 17. Marius Măldărăşanu (18. Nicolae Grigore, 83), 10. Artiom Karamian (11. Ryan Griffiths, 68) – 29. Mugurel Buga, 99. Viorel Moldovan, 7. Ianis Zicu (27. Ionuţ Mazilu, 57). Antrenor: Răzvan Lucescu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor