Puteti obtine inca finantare prin Programul Casa Verde

1Comentariu
Puteti obtine inca finantare prin Programul Casa Verde
Aproape 300 de timişeni au solicitat până acum finanţare în cadrul Programului „Casa Verde”, privind instalarea de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire. Există încă fonduri disponibile, aşa că puteţi aplica!

Programul „Casa Verde” a demarat în 1 iulie 2010, iar până săptămâna aceasta Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Timiş a preluat 298 de dosare. Până acum au fost aprobate 71 de dosare, celelalte solicitări urmând să fie onorate pe măsură ce vor fi validate de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) Bucureşti, spun reprezentanţii APM Timiş. De asemenea, au fost respinse şase cereri, din cauza unor probleme cu documentele depuse la dosar, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul instituţiei.

Programul privind instalarea de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, denumit popular Programul „Casa Verde”, se adresează exclusiv persoanelor fizice. Prin acest program, persoanele fizice pot beneficia de sume până la 6.000 de lei pentru instalarea de panouri solare, până la 8.000 de lei pentru instalarea de pompe de căldură şi până la 6.000 de lei pentru instalaţii de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere sau silvice.

Cei interesaţi mai pot depune încă cereri de finanţare în cadrul Programului „Casa Verde”. Vor fi preluate dosare până la epuizarea fondurilor alocate judeţului Timiş, aproape 3.440.000 de lei.  Până în prezent, timişenii au solicitat finanţări de 1.847.535 de lei.

Semnarea contractelor şi preluarea dosarelor se realizează zilnic la Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş, care, atenţie, funcţionează într-un nou sediu, pe Bulevardul Liviu Rebreanu nr. 18-18A din Timişoara, de luni până joi între orele 9.00-16.00, iar vineri între orele 9.00-12.00.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor