Puteti directiona 2 la suta din impozitul pe venit terapeutilor si cailor care ajuta copiii sa treaca peste afectiuni grave

De Adrian Panduru
1Comentariu
Puteti directiona 2 la suta din impozitul pe venit terapeutilor si cailor care ajuta copiii sa treaca peste afectiuni grave
© foto: Asociatia HorsEmotion
Lângă Timișoara, la Ianova, caii sunt cei mai buni terapeuți pentru copii care suferă de diferite afecțiuni, de la autism la tot felul de probleme neurologice sau de locomoție. Caii de acolo și terapeuții ajută mulți copii. Acum a venit momentul să fie și ei ajutați…

Puteți ajuta reprezentanții Asociației HorsEmotion din Ianova să continue să facă terapie destinată copiilor. E simplu, puteți direcționa 2 la sută din impozitul pe venit pentru această cauză.

HorsEmotion Timișoara oferă ședințe de hipoterapie (terapie cu cai) care se adresează copiilor cu diverse dizabilități precum paralizie cerebrală infantilă, tetrapareză, parapareză, sindrom Down, autism, retard în dezvoltare și handicap neuro-motor/psiho-motor. De asemenea, oferă instructaj în metodele de dresaj natural după metoda Parelli pentru educarea fără violență a cailor dificili care mușcă sau au alte probleme.

Aici își găsesc liniștea mulți copii și trec mai ușor peste diferite boli. Atunci când ajung călare pe cal se lasă în grija nobilului animal și a îngrijitorului, se relaxează, și multe semne ale bolii care le dau micuților „de furcă” dispar sau se estompează.

Calul Api este cunoscut printre copii. Unul dintre copii chiar a rostit primul cuvânt după ședințe de hipoterpie, micuțul fiind suferind de autism. Știți care a fost, nu? „Api”.

Vă puteți implica direcționând cei 2 la sută din impozitul pe venit asociației ai cărei reprezentanți fac ca aceste minuni să se întâmple.

Pentru a direcționa 2% din impozitul pe venit achitat deja in 2017 către Asociația HorsEmotion descărcați de aici formularul 230 și împuternicirea, o completați și o dați unui membru (sau voluntar) al echipei HorsEmotion.

Mai multe informații despre ce fac și ce au realizat caii și terapeuții de-a lungul timpului găsiți aici și aici. Aici aveți și datele de contact pentru ca un reprezentat al asociației să vă ajute atunci când vreți să direcționați cei 2 la sută.

Nu mai sunt multe zile până când puteți direcționa cei 2 la sută, data limită de depunere a acestor formulare este 25 mai.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor