Puşcaşi marini acuzaţi de uciderea unui civil irakian

Puşcaşi marini acuzaţi de uciderea unui civil irakian
Şapte puşcaşi marini americani şi un medic din serviciul naval au fost acuzaţi în legătură cu moartea unui civil irakian care a fost împuşcat în localitatea Hamdaniya, în aprilie anul trecut. Ei sunt acuzaţi de răpire şi omor.

Cei opt militari americani sunt suspectaţi că au împuşcat un civil irakian în vârstă de 52 de ani, care suferea de un handicap, în timpul unei operaţiuni de patrulare în localitatea Hamdaniya – aflată la vest de capitala Bagdad.

Ei sunt acuzaţi că ar fi pus apoi o armă şi o lopată lângă cadavru înscenând faptul că bărbatul mort ar fi fost un insurgent care încerca să pună o bombă la marginea drumului. Împotriva celor opt sunt formulate mai multe capete de acuzare – între care crimă, răpire, conspiraţie şi fals în declaraţii.

Colonelul Stuart Navarre, purtătorul de cuvânt al Puşcaşilor Marini, a spus că în acest moment împotriva tuturor funcţionează prezumţia de nevinovăţie. Aceasta este una dintre ultimele anchete în care sunt implicaţi militari americani care servesc în Irak.

Alţi puşcaşi marini, de la aceeaşi bază militară – Pendelton – sunt anchetaţi în legătură cu acuzaţiile că ar fi masacrat 24 de civili irakieni în oraşul Haditha. Iar patru soldaţi au fost acuzaţi cu crimă în legătură cu împuşcarea a trei deţinuţi irakieni luna trecută.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor