Publicarea de fotografii cu victimele cazului de incest din Austria va fi amendată cu 20.000 de euro

Publicarea de fotografii cu victimele cazului de incest din Austria va fi amendată cu 20.000 de euro
Ministrul austriac al justiţiei, Maria Berger, a anunţat marţi că publicarea de fotografii cu victimele afacerii de sechestrare şi incest din Amstetten va fi sancţionată cu o amendă care ar putea ajunge la 20.000 de euro, relatează AFP.

Este important ca victimele să fie acum lăsate să trăiască în pace“, a explicat ea, lansând un apel presei să arate “înţelegere faţă de victime“.

Cei care vor decide publicarea unor fotografii sau detalii ale vieţii private a victimelor fără ca acestea să fie într-adevăr necesare pentru informarea publicului vor fi pasibili de o amendă de până la 20.000 de euro. Decizia intervine după descoperirea unei afaceri de sechestrare şi incest fără precedent în istoria Austriei.

Principalul suspect, un tată în vârstă de 73 de ani, a mărturisit luni că şi-a închis fiica timp de 24 de ani în pivniţa casei şi a obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu el. Şapte copii au rezultat din această relaţie incestuoasă, dintre care unul a murit la naştere. Cadavrul bebeluşului a fost ars de către tată.

Totul a fost descoperit cu ocazia spitalizării celui mai mare dintre copii, care suferea de o boală misterioasă. Tânăra de 19 ani intrase de la jumătatea lunii aprilie într-o comă indusă. Fraţii şi surorile ei şi mama sunt de sâmbătă internaţi într-o clinică de psihiatrie, la adăpost de presă.

Cazul a provocat indignarea austriecilor, dar şi întrebări legate de indiferenţa vecinilor şi de rolul soţiei suspectului. “O mărturisire şi o mie de întrebări“, titrează astăzi Kurier, spunând că “viaţa dublă a lui Josef Fritzl ascunde încă multe secrete“. “Nimeni nu a ştiut de această tragedie şi mărturisirea lasă încă multe întrebări fără răspuns“, potrivit Salzburger Nachrichten, care subliniază indiferenţa obişnuită a austriecilor, care a permis desfăşurarea unei astfel de drame într-un orăşel de provincie.

Pentru Der Standard, “este deosebit de şocant şi revoltător să se afle că vecinii nu ştiau nimic, nu au văzut nimic, dar ei explică în faţa camerelor că aveau impresia că se petrecea ceva straniu“. Editorialistul se declară uimit că austriecii nu se interesează de ceea ce se întâmplă în vecinătatea lor decât dacă este vorba despre “păstrarea ordinii şi calmului“.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !