PSD Timiş l-a dat afară pe "Răducanu care sparge clanu’!"

32Comentarii
PSD Timiş l-a dat afară pe "Răducanu care sparge clanu’!"
Timiş – Conducerea PSD a decis să-l excludă din partid pe preşedintele organizaţiei municipale, Ion Răducanu. “Nu a respectat disciplina de partid”, spune şeful filialei, Ilie Sârbu.

Hotărârea pesediştilor de a-l da afară din partid vine în urma şedinţei Consiliului Local Timişoara de marţi, când alesul local Ion Răducanu s-a opus mai multor proiecte de hotărâre ajungându-se la un conflict cu partenerii de alianţă locală, în speţă primarul Gheorghe Ciuhandu, iar şedinţa s-a transformat într-un circ. Poziţiile sale au lăsat tuturor impresia că PSD stă cu fundul în două luntrii: şi-n opoziţie, şi la putere! “Biroul permanent judeţean al PSD Timiş a hotărât retragerea sprijinului politic în cazul domnului Ion Răducanu. Asta înseamnă că îşi pierde calitatea de consilier local. Motivul este că nu a respectat disciplina de partid, hotărârile luate în cadrul alianţei administrative pe care o avem cu PNŢCD şi PNL privind votul şi modul conflictual în care s-a comportat cu membrii alianţei la fiecare şedinţă. Păi nu se poate aşa, una discutăm cu primarul, avem un post de conducere în primărie, şi alta se întâmplă… A fost o singură abţinere, din 14 voturi. Domnul Răducanu nu a fost prezent la şedinţă, cred că este plecat în străinătate”, ne-a declarat liderul PSD Timiş, Ilie Sârbu. În fapt, lui Răducanu nu doar i s-a retras sprijinul politic, cum s-a dorit iniţial, ci a fost exclus. La PSD Timişoara, în locul lui Răducanu va fi numit preşedinte interimar viceprimarul Sorin Grindeanu, care după spusele lui Sârbu, “trebuie să-şi croiască un drum în primărie, în administraţie”, ceea ce înseamnă că el este cel pe care îl pregătesc pesediştii pentru primărie, în 2012. Ion Răducanu a fost candidatul PSD la funcţia de primar al Timişoarei la alegerile din iunie, cu celebrul slogan “Răducanu sparge clanu”, şi a deţinut pentru o scurtă perioadă şi funcţia de prefect. Acesta nu a putut fi contactat telefonic, pentru a ne spune cum vede el lucrurile.

Dovadă pentru PNŢCD…
Tot în urma şedinţei de consiliu de marţi, liderul PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, a declarat că l-a contactat pe Sârbu şi i-a expus cele întâmplate în plen, lăsând să se înţeleagă că alianţa ar putea fi desfiinţată dacă lucrurile continuă aşa cu Răducanu: “Şedinţa de consiliu s-a transformat într-un circ din cauza unor consilieri care nu ştiu decât să vorbească încontinuu, pe un ton ridicat, să jignească şi să conteste orice proiect. Tonul ăsta inchizitorial era foarte practica înainte de 1989, la întrunirile activiştilor de partid. Cer PSD să-şi reglementeze comportamentul şi să aibă o conduită în spiritul acestei alianţe administrative. Dacă această alianţă nu este reciprocă, poate vom decide şi noi altceva. I-am spus domnului Sârbu ce s-a întâmplat, urmează ca ei să tragă concluziile…”, declara Ciuhandu chiar înainte de şedinţa PSD.



32Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor