„Fiecare organizație din cele 99 va intra în această analiză internă pe care o vom face până în septembrie. Echipa care va face această analiză și va lucra peste vară este coordonată de Călin Dobra, președinte executiv, urmând ca până la 1 septembrie să facem și alegeri acolo unde e cazul, de exemplu la organizația Timișoara. Florin Bîrsășteanu e președinte interimar și din punctul meu de vedere, la organizația din Timișoara, deși am avut scor bun și acolo (aproape 30 la sută), acolo e cel mai mult de lucru ca și analiză internă deoarece au fost discrepanțe între cartiere din Timișoara ca și vot. Inclusiv în echipa de conducere de la nivel de municipiu cred eu că alegerile sunt binevenite. Dar nu e singurul caz. Se va hotărî unde dăm drumul la alegeri, unde înlocuim”, a spus Sorin Grindeanu.
Echipa care se va ocupa de această analiză internă, Comitetul Executiv Județean, este condusă de Călin Dobra, președinte executiv PSD Timiș.
Grindeanu își dorește îmbunătățirea activității în toate filialele pentru a se prezenta cu așa cum trebuie la alegerile parlamentare din toamnă. Analiza va dura până în 1 septembrie.
„Trebuie îmbunătățită activitatea, începând de la cartiere – Dămbovița a avut 33 la sută din voturi, Aradului – 21 la sută. E o problemă pe care trebuie să o rezolvăm în perioada următoare, nu doar din structura de jos, ci inclusiv în conduerea organizației municipale, fiindcă nu toți cei care au fost aleși în urmă cu un an au și confirmat”, a spus Grindeanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!