PSD îi retrage sprijinul politic ministrului Gabriel Oprea

3Comentarii
PSD îi retrage sprijinul politic ministrului Gabriel Oprea
Mircea Geoană a declarat astăzi că PSD îi retrage sprijinul politic ministrului de Interne, Gabriel Oprea.

Am discutat situaţia creată prin gestul lui Gabriel Oprea care a încălcat în mod deliberat mecanismul de numire în funcţie a unor persoane din cadrul MIRA. Această situaţie încalcă mecanismul de funcţionare din partid şi protocolul de funcţionare a coaliţiei. Decizia a fost retragerea sprijinului partidului pentru Gabriel Oprea, urmând ca în următoarele zile partidul nostru să facă o altă propunere pentru acest post“, a declarat Mircea Geoană. Decizia de retragere a sprijinului politic a fost luată cu majoritate de voturi, a mai spus Geoană. “Ţinând cont de gravitatea gestului de indisciplină al lui Gabriel Oprea, Biroul Permanent a avansat propunerea către Comisia de Integritate şi Arbitraj din PSD ca domnul Oprea să fie exclus din PSD”, a mai adăugat preşedintele PSD. Ministrul Muncii, Marian Sârbu, şi cel al relaţiei cu Parlamentul, Victor Ponta, sunt cei care s-au abţinut de la votul pentru retragerea sprijinului lui Gabriel Oprea, au declarat pentru NewsIn surse din partid. Liderul PSD, Mircea Geoană, a spus că formaţiunea va cere revocarea tuturor numirilor de la MAI, însă o parte din aceste numiri vor fi reconfirmate. Geoană a spus că regula ca demnitarii propuşi să aibă atât girul partidului din care provin, cât şi de preşedintele fiecărui partid se aplică inclusiv secretarilor de stat. “Dl Ardelean nu reprezenta propunerea PSD. Vom face împreună cu noul ministru propunerile necesare, inclusiv pentru această importantă structură”, a mai informat preşedintele Senatului, susţinând că PSD nici măcar nu avea o propunere pentru DGIPI. “De aceea am fost şi surprinşi de acestă grabă suspectă a dlui Oprea”, a arătat el. Mircea Geoană a opinat că Emil Boc a semnat acele numiri fără a consulta PSD pentru că premierul l-a considerat de bună credinţă pe Gabriel Oprea. Geoană a spus că a avut o discuţie cu Emil Boc şi că va mai avea încă una după ce acesta revine de la Bruxellles.

 

Sursa: Realitatea TV



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor