PSD cere demiterea Ministrului Educaţiei

Reactualizat la:
PSD cere demiterea Ministrului Educaţiei
PSD a introdus la Camera Deputaţilor o moţiune, pe care a intitulat-o “Educaţia- victimă în lupta dintre PNL si PD”, în care afirmă că sistemul de educaţie se află într-o situaţie gravă şi cere demiterea Ministrului Educaţiei, Mihail Hărdău.

“Este evident astăzi că Alianţa D.A. a câştigat voturile profesorilor cu promisiuni pe care ulterior le-a ignorat: alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, dublarea salariilor profesorilor, eliminarea ingerinţelor politice, promovarea parteneriatului social pentru reconstrucţia sistemului educativ românesc, altele”, se spune într-un comunicat emis de principalul partid de opoziţie.

Gupul Parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor “constată că educaţia a devenit teatrul bătăliei politicianiste între PNL şi PD. Disputele dintre Primul-Ministru Călin Popescu Tăriceanu şi Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău, sunt de notorietate publică şi afecteaza grav buna gestionare a sistemului de învăţământ”, se mai spune în declaraţie.

Moţiunea PSD şi protestele sindicatelor din educaţie

Moţiunea PSD coincide cu discuţii ale sindicaliştilor în vederea declanşării unor acţiuni de protest împotriva a ceea ce centralele sindicale consideră a fi nerespectarea angajamentelor asumate de guvern în toamna trecută cu prilejul grevei profesorilor.

În finalul comunicatului, grupul PSD “cere membrilor Camerei Deputaţilor să sancţioneze lipsa de responsabilitate faţă de un domeniu atât de important cum este educaţia şi să susţină demiterea imediată a Ministrului Educaţiei şi Cercetării, domnul Mihail Hărdău”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor