Ana Munteanu, în numele Asociației Borcanul cu Ulei, a scris pe Facebook că a primit aprobare pentru a organiza două proteste, pe C.D. Loga, în fața primăriei, atât luni, cât și marți.
„Am primit aprobare pentru organizarea a două proteste, unul va avea loc luni de la ora 18-20, în fața primăriei, iar cel de-al doilea marți, între orele 14-16, în fața plenului, tot în fața Primăriei Timișoara. Am primit aprobare de la Jandarmerie. Vreau să fie clar: nu este vorba despre trotinete și role, ci despre respectarea Legii 52/2003 (n.r. privind transparența decizională în administrația publică). Vrem să avem un cuvânt de spus, vrem să fim respectați, vrem să avem șansa să organizăm dezbateri publice, vrem să se respecte legea. Nu vă temeți, vă rog! Vă e frică și nu trebuie să vă fie frică să vă spuneți părerea și să vă spuneți punctele de vedere. Luptați alături de noi pentru transparența actului decizional, altfel nu o să reușim, sunt sigură că și noi și cei din primărie vrem să fie bine”, spune tânăra organizatoare într-un filmuleț postat pe Facebook.
Legea privind transparența decizională în administrația publică spune că în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune pe site-ul propriu, să-l afișeze într-un spațiu accesibil publicului și să-l transmită către mass-media. Mai mult, la publicarea anunțului, autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.
Organizatorii protestelor solicită retragerea de urgență de pe ordinea de zi a ședinței de marți a proiectului despre care vorbim și reluarea procedurii de adoptare cu respectarea riguroasă a prevederilor legii nr. 52/2003.
Vă reamintim, autoritățile locale vor, de fapt, să modifice hotărârea privind constatarea și sancționarea contravențiilor în Timișoara și să interzică deplasările cu trotineta, monociclul, tricicleta, skateboardul, hoverboardul, segway-ul sau alte mijloace de deplasare de mici dimensiuni în centrul istoric al Timișoarei.
Interdicția se aplică și celor care se dau cu rolele
În proiectul de hotărâre care va ajunge marți pe mesele consilierilor locali nu se spune nimic despre role, însă primarul Nicolae Robu susține că interdicția face referire și la role, pentru că „cei care folosesc rolele sunt cei mai periculoși, mai periculoși și decât bicicliștii”.
„Interdicția se va referi și la role. Se va face un amendament în plen, pentru că, într-adevăr, în acea enumerare de mijloace de locomoție nu apar și rolele. Cei care folosesc rolele sunt, de fapt, cei mai periculoși, mai periculoși și decât bicicliștii, și decât cei care folosesc trotinete, monocicluri și așa mai departe. Vreau să fie foarte limpede, noi ne referim la acei utilizatori care fac dovada că sunt iresponsabili, nu înseamnă că toți cei care se plimbă cu rolele sunt un pericol. Majoritatea covârșitoare a celor care folosesc și biciclete, și alte mijloace sunt oameni civilizați, oameni responsabili, dar, dacă nu avem interdicție, perturbăm liniștea multor cetățeni, mult mai multora, care vin în acest spațiu de promenadă să se relaxeze și punem în pericol viața chiar a unor copilași, a unor persoane vârstnice și integritatea corporală pentru persoane și de altă vârstă. Aceste mijloace de deplasare sunt interzise aici (în centru), noi avem suficiente locuri unde pot să meargă în voie și vom crea și altele, dar dacă este spațiu de promenadă, trebuie să fie spațiu de promenadă. Așa cum se poate în orașe emblematice ale lumii să existe zone dedicate strict promenadei, așa trebuie să se poată și Timișoara, strict un oraș cu pretenții”, ne-a explicat Robu.
Amenzile propuse de Poliția Locală pentru cei care încalcă interdicția sunt între 400 și 800 de lei și se vor aplica în funcție de vârstă: cei între 14 și 16 vor primi amenzi de 400 de lei, cei cu vârsta între 16 și 18 ani vor primi amenzi de 600 de lei, iar cei care au peste 18 ani vor primi amenzi de 800 de lei.
UPDATE. Protestele au fost anulate
Protestele au fost anulate, după ce primarul Timișoarei a luat decizia să retragă proiectul de pe ordinea de zi a ședinței de marți și să organizeze dezbatere publică. Mai multe detalii aici.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!