Protestaţi, dar nu aici!

2Comentarii
Protestaţi, dar nu aici!
REŞIŢA – Acesta pare să fie răspunsul autorităţilor la solicitarea sindicatelor vizavi de protestele de marţi.

Nemulţumirea sindicatelor faţă de legea bugetului pe 2008 sau faţă de contractul colectiv de muncă la nivel naţional sunt bine cunoscute.

La fel de cunoscută este şi intenţia acestora de a organiza o mişcare de protest în data de 12 decembrie, în toate municipiile ţării. Ei bine Reşiţa este şi la acest capitol excepţia de la regulă. De ce? Ne spune chiar Marian Apostol, liderul Cartel Alfa Caraş-Severin.

„Mai marii acestei urbe au decis: Piaţa 1 Decembrie 1989 din Reşiţa nu mai poate fi „agora“ din care nemulţumirile cetăţenilor să poată fi auzite! În opinia dânşilor pentru aceasta există locuri mai potrivite, cum ar fi: Casa de Cultură a Sindicatelor, Parcul Siderurgistului sau Km 5“, spune Apostol.

Alianţa Sindicală „Solidaritatea“ Caraş-Severin, a decis totuşi să facă abstracţie de avizul negativ dat de Primăria Reşita cu privire la pichetarea prefecturii judeţului, azi, între orele 11.00 şi 12.00, ca formă de protest pentru lipsa de voinţă manifestată de Guvernul României pe parcursul negocierii Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.

Anca Preda

anca.preda@informmedia.ro



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor