Protest la Prefectura Timis! Oamenii ies in strada pentru a stopa disparitia programului Prima Casa

De Adrian Panduru
9Comentarii
Protest la Prefectura Timis! Oamenii ies in strada pentru a stopa disparitia programului Prima Casa
Protestul care se va desfășura vineri, 4 martie, de la ora 18, la Timișoara, se mută din locul unde a fost planificat inițial – Piața Victoriei, în fața Instituției Prefectului Timiș (Palatul Administrativ de pe Bulevardul Revoluției, clădire în care funcționează și Consiliul Județean Timiș). Protestează cei care vor fi afectați de anunțata dispariție a programului Prima Casă.

Protestul este inițiat de proprietarul unui depozit de materiale de construcții din Timișoara, care spune că vor fi afectați mai mulți oameni decât ar părea la prima vedere. Pe scurt, programul Prima Casă, prin votul senatorilor, a fost inclus în Legea Dării în plată. În două vorbe asta înseamnă că dacă cel care a accesat programul nu mai are bani să plătească, poate să restituie imobilul băncii și nu mai are nimic de dat înapoi, nicio sumă care să-l mai lege și să-l oblige față de acel credit. Pe de altă parte, băncile este posibil să nu mai fie interesate de acest program cu un avans de cinci la sută, iar recuperarea banilor de la stat este destul de greoaie. Practic va dispărea acest program prin scăderea interesului băncilor pentru a acorda credite în condițiile scrise în lege. Protestatarii din Timișoara cer ca programul Prima Casă să nu fie inclus în Legea Dării în Plată, deși aceasta a trecut deja de votul Senatului, inclusiv cu programul, .

„Motivul protestului este doar pentru excluderea programului Prima Casă din cadrul Legii Dării în plată. Cu celelalte lucruri pe care le prevede legea nu avem nimic împotrivă. Doar să se excludă programul Prima Casă, să nu se schimbe nimic, să poată continua așa cum este. Este unul dintre cele mai bune programe, cu o rată de succes de peste 99 la sută. La 160.000 de credite luate prin Prima Casă sunt 40 de oameni care au întârzieri, conform statisticilor BNR. Băncile clar nu vor mai fi interesate să acorde credite pentru un avans de cinci la sută și să-și asume ei să recupereze bani de la stat. Vor fi afectate toate categoriile de oameni, de la cei care își doresc o casă până la cei care lucrează direct pe piața materialelor de construcții. Vor fi la nivel național undeva la 500.000 de oameni afectați, care se vor reangaja unii dintre ei și vor lua locul altor oameni. Să nu uităm criza mare din 2008, când a fost, a pornit tot de la piața imobiliară. Vor fi afectați inclusiv notarii, că nici ei nu vor încasa, dezvoltatorii, încasările la bugetul de stat vor fi afectate”, spune Cristinel Irinoiu, inițiatorul acțiunii de protest, deținător al unui depozit de materiale de construcții.

Protestul are loc vineri, 4 martie, ora 18, în fața Prefecturii Timiș.

„Sunt așteptați toți cei care susțin acest proiect Prima Casă și care vor să protesteze pașnic”, spune inițiatorul acțiunii.

Senatorii au adoptat, luni, in unanimitate, proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul “Prima casă” să fie inclus în acest act normativ. Legea dării în plată se va aplica numai creditelor care la data acordării aveau o valoare de cel mult 150.000 de euro. Reprezentanții BNR au arătat că programul guvernamental Prima Casă va dispărea pe viitor, dacă legea rămâne în forma votată. Conform reprezentanților Băncii Naționale a României, pe viitor, în mod evident, programul dispare, pentru că, dacă statul român a dat o garanţie şi o ia înapoi permiţând darea în plată în programul Prima Casă, evident nu mai poate avea loc acest program. În esență, toți cei care au fost creditați pentru imobile în valoare de până în 150.000 de euro, dar nu le mai pot plăti, pot încheia creditul prin returnarea imobilului.

Alte articole pe aceeași temă:

Se anunta protest la Timisoara! Ies in strada cei afectati de disparitia programului Prima Casa



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor