Protest la Directia de Finante Timis

32Comentarii
Protest la Directia de Finante Timis
Angajaţii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş au oprit lucrul, miercuri după-amiază, pentru un protest spontan. Funcţionarii s-au adunat în holul de la intrarea în sediul central al Finanţelor, din zona Piaţa 700 din Timişoara, în timp ce contribuabilii au aşteptat afară să se termine revolta…

A fost vorba de un protest spontan de doar o jumătate de oră. Acţiunea nu a fost una singulară, proteste similare fiind demarate în mai multe judeţe din ţară. Angajaţii de la Direcţia de Finanţe din Timiş şi-au întrerupt activitatea în semn de solidaritate cu colegii lor de la Ministerul Finanţelor Publice din Bucureşti. Aceştia au oprit lucrul şi au solicitat purtarea unor discuţii cu ministrul Gheorghe Ialomiţianu pe tema salarizării. Funcţionarii de la Finanţe sunt nemulţumiţi de nivelul salariilor şi de tăierea unor sporuri. De asemenea, unii dintre protestatarii de la sediul timişean al Finanţelor au spus că sunt şi întârzieri la plata salariilor. Ei reclamă că după eliminarea sporurilor veniturile lor au scăzut drastic, şi asta în condiţiile în care anterior salariile de bază le-au fost diminuate cu 25%. La nivel naţional există peste o mie de angajaţi cu salarii de aproximativ 300 de lei. Este vorba în mare parte de debutanţi. Aceştia au rămas cu acest statut de mai mulţi ani din cauză că nu au mai fost organizate niciun fel de concursuri de înaintare în grad. „În aceste condiţii, nimeni nu-şi poate face un plan de dezvoltare a carierei”, ne spunea unul dintre tinerii angajaţi ai Direcţiei de Finanţe.

Protestul nu a durat mai mult de jumătate de oră, după care oamenii au intrat în birouri. În mare parte, contribuabilii afectaţi de acţiune au înţeles situaţia. În plus, sindicatul din instituţie a decis ca angajaţii să rămână jumătate de oră în plus peste programul normal de lucru, special pentru a recupera timpul în care a avut loc protestul.

Activitatea a fost reluată, iar serviciile prestate către contribuabili s-au derulat fără probleme.



32Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor