Vă reamintim că activiștii de mediu se tem că lângă Dudeștii Vechi se va construi prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Timiș, fapt care va duce la poluarea iremediabilă a apei din zonă. În replică, compania NIS Petrol, care a concesionat perimetrul de exploatare de lângă Dudeștii Vechi susține că deține toate avizele legale și că nu caută decât zăcăminte convenționale de gaze și petrol. Cu toate asigurările date de companie, activiștii de mediu au organizat un protest duminică la Dudeștii Vechi. Aproximativ 50 de persoane s-au adunat în jurul orei 17 în fața primăriei din localitate, unde au desfășurat un banner cu mesajul STOP FRACKING (n.r. exploarea gazelor de șist), RESPECT EARTH.
Celor aproximativ 10 activiști de mediu li s-au alăturat și circa 40 de locuitori din Dudeștii Vechi, iar împreună au pornit în marș pe străzile din localitate, în speranța de aduna mai mulți oameni. Manifestanții au scandat: “Corupția ucide!”, “Nu vă fie frică, Dudeștiul se ridică” și “Nu vrem sonde la Dudeștii Vechi”. Organizatorii au menționat că au fost informați că protestul nu este unul autorizat și că riscă amenzi dacă vor continua. Ei spun că au trimis informări către autoritățile locale, dar și către Jandarmerie, însă nu au primit aprobările necesare, deoarece li s a spus că la ora 19 în biserica aflată vizavi de primărie se va desfășura o slujbă.
Protestul a fost unul lipsit de incidente și relativ ignorat de locuitorii din comună, dar unul supravegheat de un număr impresionant de forțe de ordine, atât polițiști, cât și jandarmi. Pe drumul dinspre Sânnicolau Mare spre Dudeștii Vechi au fost instalate mai multe filtre, oamenii legii temându-se probabil să nu se repete istoria de la Pungești.
Scandalul în zonă este unul ce datează de doi ani, de când activiștii de mediu din județ au atras atenția că se pregătește exploatarea gazelor de șist. Această tehnologie a devenit controversată după ce în Statele Unite activiștii de mediu au arătat că aceste tipuri de exploatări au distrus iremediabil pânza freatică, la robinetele locuitorilor din aceste zone curgând apă ce poate fi aprinsă cu o brichetă. În urma informațiilor dezvăluite de tion.ro, reprezentanții companiilor petroliere ce au câștigat perimetre de exploatare în județ au declarat că nu caută gaze de șist, ci zăcăminte convenționale.
Scandalul a luat proporții, iar în vara anului 2014, un reprezentant al companiei Geolink, care efectua prospecțiuni în zona Dudeștii Vechi pentru Niș Petrol, a fost acuzat de activiștii de mediu că a încercat să îl calce pe unul dintre ei cu mașina. În replică, Iosif Ingrish susținea atunci că totul a fost o neînțelegere și că, de fapt, activistul respectiv s-a împiedicat când a trecut pe lângă el cu mașina.
Protestul s-a terminat după aproximativ o oră și jumătate, fără incidente.
Vom reveni cu imagini!
Articole pe aceeași temă:
Un nou protest impotriva gazelor de sist, in Timis. De data aceasta la Dudestii Vechi
NIS Petrol explica ce face la Dudestii Vechi
Citiți principiile noastre de moderare aici!