Prostituate exportate în Austria

1Comentariu
Prostituate exportate în Austria
O filieră transnatională de trafic de persoane, ce acţiona pe relaţia România-Ungaria –Austria, a fost anihilata de poliţiştii de frontieră români, în colaborare cu poliţia austriacă.

Specialişti de la Direcţia Poliţia de Frontieră Timişoara şi omologi de la Poliţiei din Austria (B.K.A.) au dus la finalizarea unui dosar privind un grup infracţional organizat, cu preocupări pe linia traficului de persoane. Grupul a fost atent monitorizat în perioada octombrie 2005 – februarie 2006.

Gruparea era condusă din România de Gheorghe Filip, de 53 de ani, din Mehedinţi, iar în Austria coordonată de Jana R., de 21 ani, o fostă prostituată, care împreună cu Cristina S., de 40 de ani, Milică C., de 37 de ani şi Crina F., de 39 de ani, au racolat, gazduit, transportat şi traficat peste 30 de tinere, din mai multe judeţe din România.

Fetele erau trimise în Austria şi plasate la clienţi, pe sume cuprinse între 150 şi 300 de euro, dar şi obligate să facă rost de un mulaj al cheii de la locuinţele respective, pe care ulterior membrii reţelei le devalizau.

Fetele ajungeau legal în Ungaria, unde primeau o altă identitate. Specialiştii austrieci au afirmat că operaţiunea a fost un real succes, care ar trebui să reprezinte un exemplu şi pentru celelalte ţări care sunt în curs de aderare.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor