Propunere inedita la Timisoara: Concentrica – cel mai mare spectacol urban de literatura din Romania

De Simina Bratu
Propunere inedita la Timisoara: Concentrica – cel mai mare spectacol urban de literatura din Romania
© TION: Propunere inedita la Timisoara: Concentrica – cel mai mare spectacol urban de literatura din Romania (foto: arhiva)
Timișorenii sunt invitați să participe la un eveniment dedicat devoratorilor de literatură. Este vorba despre Concentrica, un spectacol de literatură urbană, care se vrea a fi cea mai mare manifestare de acest tip din România. Organizatorii speră să aibă cel puțin 1.000 de participanți.

Evenimentul are loc joi, 19 mai, de la ora 12, în Piața Libertății. Concentrica este organizat de Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”.

„Mizăm pe participarea a peste 1000 de persoane. Grupurile vor acoperi porțiuni ale cercurilor de cărămidă roșie. În acest format, un text literar va fi citit integral, fragmentele sale fiind repartizate câte unui reprezentant din aproape fiecare grup. Vor participa persoane cu dizabilități, bibliotecari, elevi din întregul județ, reprezentanți ai altor instituții de cultură, ai I.S.U. Banat, ai Jandarmeriei, personalități culturale și nu numai. Concentrica deschide o serie de spectacole de lectură care vizează valorizarea locurilor de referință ale Timișoarei, prin organizarea grupurilor de cititori în funcție de natura și structura locațiilor”, au explicat organizatorii evenimentului.

De asemenea, luni, 16 mai, reprezentanții Bibliotecii Județene Timiș vor transmite care va fi textul lecturat, dar și lista participanților.

„Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, câștigătoare, în 2012 și 2013, a trofeului de Cea mai bună bibliotecă din România la Gala Industriei de Carte Bun de tipar, a lansat în ultimii ani concepte și proiecte (re)cunoscute la nivel național: Pătura care citește, picnic urban de lectură; Lecturi aprinse, lecturi publice în surse inedite de lumină; Fototeca B.J.T., scriitori în ipostaze „profesionale” unice; LitVest, festival național de literatură etc”, au mai transmis cei de la BJT „Sorin Titel”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase